Adrian Popa a fost prezentat oficial de Reading! Mijlocașul român a semnat un contract valabil până în 2020 cu gruparea din liga a doua engleză.
Jaap Stam, antrenorul lui Reading, s-a declarat extrem de entuziasmat de transferul lui Popa.
„Adrian este un atacant cu un potențial enorm care a jucat la cel mai înalt nivel în România, precum și în cupele europene. Este un jucător experimentat, rapid, o constantă amenințare pentru apărările adverse. Având în vedere că avem un program încărcat, un fotbalist cu asemenea calitate îmi oferă posibilitatea de a odihni anumiți jucători fără a afecta evoluția echipei. Sunt încântat că face parte din echipa noastră”, a declarat Jaap Stam pentru site-ul oficial al echipei engleze.
„Suntem foarte bucuroși. Reprezintă un transfer important pentru echipa noastră care vine cu un bagaj internațional uriaș, experiență care ne va ajuta în viitor”, a precizat și Nigel Howe, directorul executiv al lui Reading.
„Sunt foarte fericit că sunt aici! Privesc acest transfer ca un pas înainte. A fost greu să plec din România pentru că acolo am trăit momente minunate la Steaua. Am venit aici pentru a-mi demonstra calitatea. Prima dată am aflat de interesul lui Reading pentru mine în decembrie, a fost o lună de negocieri dure. Îmi place fotbalul din Anglia, pentru mine aici e fotbalul adevărat. Am avut oferte din Spania sau Italia, dar am ales să vin aici. Am vorbit cu Tamaș, mi-a spus să nu stau pe gânduri să accept imediat. Am jucat și la Steaua 50 de meciuri pe sezon, nu-i o problemă pentru mine. Abia aștept să debutez. Obiectivul meu e să promovez în Premier League. Nu prea am văzut meciurile lui Reading pentru că nu sunt televizate în România.
Sunt un jucător de bandă, un jucător de viteză. Sper să demonstrez pe teren. Aș vrea să-i mulțumesc lui Jaap Stam, el m-a dorit aici. Sper să joc cât mai mult și s-o fac bine. Îmi place stilul lui Stam pentru că și la Steaua aveam un joc bazat pe posesie și atac”, a declarat Adi Popa pentru site-ul oficial al englezilor.
Reading se află pe locul 3 în liga a doua engleză, cu 52 de puncte, după 28 de meciuri jucate în acest sezon. Se află la șase puncte distanță de locul 2, primul care asigură promovarea directă în Premier League, poziție ocupată momentan de Newcastle.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER