FC Dinamo București a anunțat, marți, prin intermediul site-ului oficial al clubului, transferul atacantului iordanian Tha’er Fayed Al Bawab, în vârstă de 31 de ani, la clubul din Ștefan cel Mare.
Ultima oară la Umm Salal SC (Qatar), Al Bawab s-a născut la Amman pe 1 martie 1985 și s-a consacrat în fotbalul românesc în perioada 2010-2016, marcând 37 de goluri în 142 de meciuri în Liga 1 Orange pentru Gloria Bistrița, Gaz Metan Mediaș, CS U Craiova și FCSB.
Transferat la 18 ani, în 2003, de Real Madrid de la juniorii clubului UE Cornella, Al Bawab a jucat până în 2010 în ligile inferioare ale campionatului spaniol pentru Real Madrid C, Barcelona B, Hospitalet, Alfaro și Moratalla.
Noul jucător al echipei din Ștefan cel Mare a efectuat în această dimineață vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS), a semnat un contract cu FC Dinamo București până la 30 iunie 2018 și se va alătura lotului pregătit de antrenorul Ioan Andone în cantonamentul de la Săftica.
142 de partide în prima ligă din România a adunat Al Bawab la Gloria Bistrița (7), Gaz Metan Mediaș (83), CS U Craiova (44) și FCSB (8). A marcat 37 de goluri în Liga 1 Orange pentru Gaz Metan Mediaș (24), CS U Craiova (12) și FCSB (1).
5 goluri a marcat Al Bawab pentru echipa națională a Iordaniei în 23 de meciuri. Al Bawab a jucat în acest an pentru prima reprezentativă în partida amicală cu Georgia, 1-0 pentru Iordania, disputată săptămâna trecută la Dubai.
6 jocuri a evoluat Al Bawab în Europa League, la Gaz Metan Mediaș, pentru care a marcat două goluri în ambele partide cu Mainz, din 2011.
2 goluri în 7 meciuri a marcat Al Bawab în prima parte a acestui sezon competițional pentru Umm Salal SC (Qatar).
8 este numărul cu care Al Bawab va evolua la FC Dinamo București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER