Dublul format din Irina Begu și Monica Niculescu a pierdut, joi, meciul cu perechea Daria Gavrilova/Kristina Mladenovic (Rusia/Franța), scor 3-6, 2-6, și a ratat calificarea în semifinalele turneului de tenis de la Sankt Petersburg, Rusia, disputat pe suprafață dură în sală.
Kristina Mladenovic este a treia jucătoare a lumii și face pentru prima dată cuplu cu Daria Gavrilova. Begu și Niculescu au reușit să câștige pentru prima dată pe serviciul advers la scorul de 1-1, însă adversarele au revenit și nu au mai cedat decât un singur game în primul set.
În manșa secundă, Gavrilova și Mladenovic s-au desprins la 2-0, dar cuplul român a restabilit imediat egalitatea. Au urmat trei jocuri decise la punct decisiv și adjudecate de cuplul ruso-francez. Gavrilova a servit apoi și a închis meciul cu 6-3, 6-2.
Daria Gavrilova și Kristina Mladenovic vor juca în semifinale cu perechea Darija Jurak/Xenia Knoll (Croația/Elveția).
Irina Begu (26 de ani, locul 141 WTA la dublu) și Monica Niculescu (29 de ani, locul 19 WTA la dublu) au câștigat un turneu împreună (la Hobart, în 2012) și au mai reușit trei finale (Luxemburg – 2012, Moscova și Wuhan – 2015).
Marți, cele două jucătoare din România au părăsit competiția de simplu din Rusia, dotată cu premii totale în valoare de 776.000 de dolari, încă din primul tur. Begu a pierdut împotriva germancei Andrea Petkovic (52 WTA), scor 1-6, 5-7. Niculescu a fost învinsă de către croata Ana Konjuh (39 WTA), scor 6-1, 3-6, 2-6.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER