Echipa feminină de tenis care ar trebuie să ne reprezinte la Grupa Mondială II, din Fed Cup, tocmai și-a pierdut cea mai importantă componentă, pe Simon Halep, care acuză o accidentare, astfel că locul ei va fi luat de Patricia Țig, în confruntarea cu Belgia.
Decizia a fost luată de căpitanul – nejucător al echipei, Ilie Năstase, care a anunțat că și Irina Begu se confruntă cu câteva probleme la stomac. În lipsă de soluții, Ilie Năstase a glumit și a anunțat că e hotărât să se sacrifice el: „Ghinioanele se țin lanț de echipa noastră. Sper să nu fie de durată. Begu nu se simte prea bine, nu știu ce a mâncat și nu poate să vină la antrenament. Mai sunt câteva zile, sper să-și revină. În caz că se mai accidentează cineva, îmi fac operație de schimbare de sex și joc eu. Ce să mai facem? Nu mai avem. Asta mică, Țig, o să joace dacă se îmbolnăvesc toate”, a declarat Năstase la Dolce Sport.
Meciurile României de Fed Cup, împotriva Belgiei, se vor desfășura între 11-12 februarie, la Sala Polivalentă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER