Peste 40 de oameni au muncit în ultimele două zile pentru a asigura condițiile minime în vederea disputării meciului FC Botoșani – CS U Craiova, programată să se dispute sâmbătă după amiază, începând cu ora 18:00, pe stadionul Municipal din Botoșani.
Ninsoarea de miercuri și din noaptea de miercuri spre joi a făcut ca meciul dintre FC Botoșani și CS U Craiova să fie în pericol. Stratul de zăpadă de pe suprafața de joc era foarte mare, iar organizatorii partidei nu erau convinși că vor putea asigura condițiile minime de disputare a meciului.
De joi dimineață, peste 40 de angajați de la DSPSA au început o muncă contra cronometru de curățare a terenului de zăpadă. În această după amiază, aproape toată suprafața de joc era curățată, sistemul de încălzire era funcțional la parametrii maximi, iar reprezentanții clubului erau optimiști. „90 la sută se va juca meciul. Terenul este curățat, sistemul de încălzire funcționează. Am făcut toate eforturile posibile pentru a se putea juca meciul”, ne-a spus Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani.
Problema este că încă sunt porțiuni unde terenul este în continuare înghețat. Noaptea trecută au fost -22 de grade în Botoșani și urmează încă o noapte cu -14 și -15 grade. La ora meciului se anunță o temperatură de -7 grade Celsius.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER