UPDATE: Cosmin Contra a fost prezentat oficial la Dinamo. Fostul fundaș dreapta a spus că a semnat un contract până la finalul sezonului, iar apoi, dacă obiectivele vor fi îndeplinite, va semna un contract pe un nou sezon.
„N-am vrut să fac mai repede nicio prezentare. Prefer această scurtă prezentate pentru că am venit să muncesc. Încerc să câștig acest meci de mâine care este foarte important. Îmi plac provocările, aceasta este o provocare destul de dificilă. Am încredere în jucători, cred că Dinamo are o echipă bună și putem să ne îndeplinim obiectivele. Sper să fi reușit să le readuc încrederea jucătorilor în aceste 2-3 zile de când am venit. Am găsit niște jucători abătuți în mare parte din pricina faptului că a plecat un antrenor alături de care au stat un an, dar ei sunt conștienți că mare parte din vină le aparține. Avem o înțelegere pentru anul viitor dacă ne vom îndeplini obiectivele. Am vrut mai întâi să semnez pentru aceste câteva luni cât durează până se încheie sezonul. Cunosc multă lume din club și îmi e ușor să lucrez aici. Este permis orice în fotbal, chiar să nu intrăm în play-off. Dar acesta este unul dintre obiective. Fanii se văd în momentele grele, în momentul de față Dinamo trece printr-un moment greu. Sper să fiu antrenorul care o duce pe Dinamo în play-off și care să câștige cele două cupe”, a declarat Cosmin Contra în cadrul unei conferințe de presă.
Obiectivele au fost stabilit imediat de directorul general Adi Mutu care a declarat că noul antrenor trebuie să califice echipa în play-off și cele două Cupe interne în care Dinamo este calificată în fazele eliminatorii.
„Cosmin cunoaște foarte bine Dinamo, știe ce obiective are: calificarea în play-off și cupele în care jucăm. Încercăm să creăm o atmosferă bună”, a declarat Adrian Mutu.
Dinamo s-a mișcat rapid după despărțirea de Ioan Andone și l-a numit pe Cosmin Contra în funcția de antrenor principal. Fostul fundaș dreapta a semnat contractul încă de joi, dar abia astăzi va fi prezentat oficial.
Primul meci al lui Dinamo cu Cosmin Contra pe bancă va fi luni, ora 20:30, cu Botoșani. Contra a mutat partida din cadrul etapei a 24-a de pe stadionul „Ștefan cel Mare” pe Arena Națională.
Dinamo s-a despărțit oficial de Ioan Andone marți seară, iar numele lui Cosmin Contra a apărut imediat în discuție ținând cont că despre o eventuală venire a fostului fundaș dreapta se vorbea de mai multă vreme. Contra a jucat la Dinamo în perioada 1996-1999. Ca antrenor, Cosmin Contra le-a pregătit pe Politehnica Timișoara, Fuenlabrada, Petrolul Ploiești, Getafe, Guangzhou R&F și Alcorcon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER