Măgura Cisnădie a reușit marea surpriză a etapei a 18- a din Liga Națională feminină de handbal, după ce a învins, duminică, scor 31-29, în deplasare, formația Corona Brașov.
Corona Brașov a început mai bine partida cu Măgura Cisnădie și a condus cu 2-0 în primele minute. Brașovencele antrenate de Dumitru Berbece și-au menținut ecartul de două goluri până spre sfârșitul primelor 30 de minute, însă handbalistele din Cisnădie nu au cedat. La pauză, scorul a fost 15-14 pentru Corona Brașov, care s-a desprins la 17-15 în debutul reprizei secunde.
Măgura a reușit o revenire fantastică și marcat de șase ori consecutiv pentru a se desprinde la patru goluri, 21-17, moment în care tehnicianul brașovencelor a cerut time-out. Dumitru Berbece a schimbat toată linia de 9 metri, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă. Carmen Cartaș a dat semnalul revenirii și Corona a egalat la 23, în minutul 51.
Finalul a fost extrem de tensionat, însă Măgura Cisnădie a reușit să facă diferența, grație interului Ada Moldovan, aflată în zi de grație. Fosta jucătoare de la Dunărea Brăila și HCM Roman a înscris de 12 ori în această partida, iar oaspetele s-au impus cu 31-29, obținând a patra victorie din acest sezon.
Ada Moldovan a fost secondată în clasamentul marcatoarelor de Roxana Gatzel, cu șase reușite. De partea cealaltă, s-a evidențiat Laura Chiper, autoare a șase goluri.
În clasament, Măgura Cisnădie a acumulat 14 puncte și ocupă locul 10, în timp ce Corona Brașov rămâne pe poziția a șaptea, cu 19 de puncte.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER