FCSB a reușit prima victorie din 2017, scor 2-1, în fața uneia dintre contracandidatele la titlu, CS U Craiova, iar directorul sportiv al echipei, Mihai Stoica, a trimsi câteva „săgeți” adresate arbitrilor din primele două meciuri ale anului, a contestatarilor, dar și actorului de stand – up comedy, Mihai Bobonete, care a promovat derby-ul etapei, jucat la Severin.
Oficialii FCSB-ului au criticat prestațiile arbitrilor de la meciurile cu CFR Cluj și FC Voluntari, după care vicecampionii au ieșit doar cu două puncte, iar acum Mihai Stoica a postat pe pagina sa personală de facebook un mesaj prin care a evidențiat prestația echipei pe care o reprezintă.
În aceeași postare, directorul sportiv al FCSB-ului l-a ironizat pe Mihai Bobonete pentru mesajele pe care le-a transmis înainte de meciul de la Severin: „Pentru cei care sunt mirați de cât de bine s-a jucat la Severin: la Cluj s-a jucat mai bine decât aseară, doar că ieri am avut arbitraj corect.
P.S.: Bobonete Mihai, etapa viitoare e a voastră”.
În urma meciului dintre CS U Craiova și FCSB, scor 1-2, vicecampionii s-au apropiat la trei puncte de liderul Viitorul, care are un meci în minus și va juca, azi, de la 20:00, împotriva echipei campioane, Astra Giurgiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER