Michael Ngadeu Ngadjui, fostul fundaș central al celor de la FC Botoșani, a făcut spectacol în ultima etapă de campionat din Cehia. Stopper-ul camerunez în vârstă de 26 de ani a reușit un hat-trick pentru Slavia Praga în victoria cu 8-1 din fața celor de la FK Pribram din etapa a 18-a a campionatului. În urma acestui rezultat, Slavia Praga este lider, cu 41 de puncte, dar Viktoria Plzen are un meci mai puțin jucat și 40 de puncte.
Ngadeu a izbutit să marcheze de trei ori (min.55, min.73, min.81), performanță destul de greu de realizat pentru un fundaș central. Ngadeu pare însă că se află într-o perioadă de grație. Fostul fotbalist din Liga 1 a reușit să câștige Cupa Africii pe Națiuni alături de naționala Camerunului la începutul lunii februarie și are o ofertă importantă de la un club din Bundesliga, ofertă ce se ridică la 4 milioane de euro.
Ngadeu ar fi putut juca încă în campionatul românesc dacă Steaua s-ar fi înțeles cu Botoșani în ceea ce privește suma de transfer. Gigi Becali l-a dorit insistent pe fundașul central și a fost chiar pregătit să ofere un milion de euro în schimbul serviciilor sale, dar conducerea grupării moldave nu a fost de acord.
În cele din urmă, Ngadeu a ajuns la Slavia Praga în vara anului trecut pentru jumătate din suma pe care Becali dorea să o ofere. Dacă mutarea în Germania se va concretiza, Botoșani va primi o sumă de bani: 20% din suma de transfer. După transferul la formația din Cehia și câștigarea trofeului continental, cota lui Ngadeu a ‘explodat’: de la 650.000 de euro, cât era în momentul plecării de la Botoșani, la 1,5 milioane de euro în prezent.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER