Flavius Stoican, antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, a avut numai cuvinte de laudă pentru atacantul Sergiu Negruț, marcatorul unicului gol al gorjenilor în partida de la Botoșani, pierdută cu scorul de 3-1, în etapa a 25-a din Liga I.
​”Am avut situații de gol, dar spre final ei au avut mai multe. La 1 – 1 am avut ocazie clară prin Trifu. Am întâlnit o echipă bună. Moralul nostru era la pământ. Învățăm din fiecare meci. Negruț are execuții frumoase, face diferența în multe momente. Cu Dinamo e un meci important pentru ambele echipe. Îmi doresc să avem o determinare, o atitudine bună, să avem încredere și să producem surpriza”, a declarat Flavius Stoican la Dolce Sport.
Tehnicianul echipei Pandurii Târgu Jiu a vorbit despre meciul cu Dinamo din ultima etapă a sezonului, dar și despre cele două meciuri ale lui Cosmin Contra pe banca formației din Ștefan cel Mare: „Noi vom juca fotbal, vom vedea ce o să fie atunci. Rezultatele vorbesc. Contra are două victorii din două, e normal ca moralul să fie crescut​”, a mai spus Stoican.
În urma acestui rezultat, FC Botoșani acumulează 32 de puncte și urcă o poziție în clasament, pe 8, în timp ce Pandurii rămâne pe locul 12 din 14, cu 19 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER