Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a vorbit pe aeroport, la sosirea de la Moscova, despre situația de la echipa pe care o deține, dar nu numai. Latifundiarul din Pipera a făcut dezvăluiri importante despre pedeapsa pe care a primit-o Gică Popescu în Dosarul Transferurilor, caz în care au mai fost condamnați George Copos, Victor Becali, Ioan Becali, Cristian Borcea, Mihai Stoica, Gigi Nețoiu și Jean Pădureanu. „Baciul” a primit o pedeapsă de 3 ani, o lună și 10 zile, cu o zi înainte de alegerile FRF, la care era perceput drept favorit.
Becali a declarat că fostul căpitan al naționalei României a primit condamnarea nevinovat și a povestit cum a ajuns fostul fundaș central în situația de a fi încarcerat din cauza lui George Copos. Conform spuselor lui Gigi Becali, fostul patron al Rapidului l-ar fi rugat pe Gică Popescu să încaseze el bani în locul său.
„Voi ce credeți că Gică Popescu a făcut vreo evaziune? Vă spun eu cum a fost cu Gică Popescu. Săracul nu a făcut nicio evaziune. El n-a vrut, trebuia să spună: uite domne’ care e treaba cu banii! M-a rugat Copos să iau 1 milion de la turci și i-am adus banii cash lui Copos și au ajuns banii în buzunar la Copos.
Așa a fost, nu i-a luat pentru el Gică Popescu. Că nu erau banii lui, erau ai lui Copos. El a luat banii de la turci că-i cunoștea și i-a dus lui Copos. A făcut Gică Popescu pușcărie pentru Copos, că să știți. Va spun eu, trebuia să spună că nu erau banii lui. Așa face Copos, bagă oamenii în belele” a spus Gigi Becali, pe aeroport, conform Sport.ro.
„Baciul” a fost eliberat din închisoare în luna noiembrie a anului 2015, după ce a executat jumătate din pedeapsa pe care a avut-o. Sentința în Dosarul Transferurilor a fost dictată cu o zi înainte de alegerile la președinția Federației Române de Fotbal, la care Popescu candida și era perceput drept principalul favorit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER