De ce antrenorii nu au voie în Consiliul de Administrație al handbalului, iar observatorii, da? Reacțiile FRH despre „incompatibilitățile” din handbal, „dominația” arbitrilor la vârf și situația antrenorului Gheorghe Tadici

Redactor:
Marius Hutu
De ce antrenorii nu au voie în Consiliul de Administrație al handbalului, iar observatorii, da? Reacțiile FRH despre
  • Publicat:
  • Actualizat:

Imediat după terminarea partidei SCM Craiova – HC Zalău (25-23), desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul etapei a 20-a, Gheorghe Tadici a declarat că i s-a luat un drept constituțional, de a profesa după 40 de ani de antrenorat, între care și 20 de ani petrecuți pe la loturile naționale: „Rezultatul este o consecință a regulamentelor anticonstituționale”. Profitând de discuțiile avute cu Alexandru Dedu (președinte) și Mihail Bocan (secretar general) în cazul „Florentin Pera”, am cerut punctul de vedere al Federației Română de Handbal și în acest caz.

Pentru toată lumea este evident faptul că Gheorghe Tadici este cel care antrenează HC Zalău, că a format și actuala echipă. Dar fostul selecționer este și membru în Consiliul de Administrație, iar conform Statutului FRH nu are voie să dețină acest cumul de funcții. Ultimele jocuri din Liga Națională le-a condus în calitate de delegat, iar dacă la partida cu Dunărea Brăila și-a putut impune ideile în fiecare moment al jocului, la partida cu SCM Craiova, după ce a fost atenționat, a stat așezat tot meciul.

„Este inadmisibil ca antrenorii să nu aibă voie să candideze și să fie aleși în Adunarea Generală. Handbalul nu poate fi făcut cu zugravi, instalatori etc, cum nici construcțiile nu se pot face cu profesorii de sport, cu antrenori. Aceste articole sunt anticonstituționale de ani de zile. Și în legislatura trecută și acum m-am luptat cu această problemă, am avut vreo 15 intervenții pe această temă, dar sigur că nu i-a interesat. Vor doar să îndepărteze oamenii care deranjează. La IHF și EHF nu se specifică nicăieri cum să se repartizeze ecusoanele. Este un abuz și regulamentele sunt făcute împotriva Articolelor Constituționale”, a spus antrenorul echipei HC Zalău.

Problema „incompatibilităților” în handbal românesc a revenit în actualitate, așadar motive pentru a adresa Federației Română de Handbal o serie de întrebări, unele probleme fiind ridicate chiar de antrenor:

  • Este Gheorghe Tadici singurul „incompatibil” din handbal?

Mihail Bocan: „Domnul Tadici nu este incompatibil. În Statutul Federației Române de Handbal, la cei care pot fi membri ai Consiliului de Administrație se specifică faptul că nu trebuie să fii antrenor, arbitru sau sportiv în activitate. Așa scrie Statutul de acum 10 sau 12 ani. Domnul Tadici și încă vreo două persoane au făcut propunerea să fie modificat acest articol și să poată să fie aleși și antrenorii. Adunarea Generală a ridicat mâna și a zis OK, propunerile noastre s-au dus la Minister și trebuiau avizate, dar nu au primit acordul, deci nu s-a modificat Statutul. Noi am hotărât să facem o Adunare Generală Extraordinară cu un singur punct: modificări ale Statutului. Am pus pe site și am trimis către teritoriu, către structurile sportive să facă propuneri de modificare. N-au trimis nimic. Vine o perioadă mai >, cu un Dinu de la Uztel, un Cazacu la Steaua pe banca tehnică (n.r. foști patroni ai echipelor de handbal) și antrenorii erau decor. Atunci, domnul Gicu Goran (n.r. fostul director tehnic al echipelor naționale) a spus hai să îi școlim, să personalizăm ecusoanele. Au fost personalizate ecusoanele antrenorilor, principal, secund, numai ei au voie să conducă din picioare. În urmă cu 2-3 ani, domnul Tadici și cu domnul Băban care era la Brăila s-au făcut delegați pentru a-și putea conduce echipele fiind și membri în Consiliul de Administrație, am constatat că nu s-a reparat nimic. Aveam de formă antrenori precum Rădulescu, dar Tadici conducea. Nu am rezolvat până la urmă nimic. Și atunci s-a mai făcut încă o precizare, că nu au voie să conducă meciurile decât antrenorii, purtătorii ecusoanelor A și B, dar niciodată împreună în picioare. Mariana Tîrcă și-a dat demisia, ea a ales. Steluța Luca nu mai antrenează, a ales”.

Alexandru Dedu: „Regulamentul este făcut pe vremea când dânsul (n.r. Tadici) activa aici. Apoi, observ cu stupoare că dânsul continuă să încalce regulamentele și el țipă cel mai tare. Sunt căi regulamentare, căi normale prin care se pot face aceste modificări. Că nu vrea Dedu să nu conducă Tadici echipa, este ridicolă chestia asta. Să o conducă, dar să o facă regulamentar și să îndeplinească Regulamentele și Statutul în vigoare”

  • De ce antrenorii, „cei care fac cu adevărat handbalul” după cum susține Tadici, nu pot fi în Consiliul de Administrație, iar observatorii, spre exemplu, da?

Mihail Bocan: „Nu scrie acest lucru în Statut. Nici arbitrii nu au voie. Ce, este vreun arbitru în activitate în Consiliul de Administrație?”

  • Este un Regulament OK, faptul că unii oameni din handbal au voie în Consiliul de Administrație, iar alții nu?

Alexandru Dedu: „Asta este o altă problemă. Este o discuție pe care o port frecvent cu secretarul general apropo de legislativ cu executiv. Sunt lucruri cu care noi nu suntem de acord, dar în același timp toate lucrurile astea pleacă și de la faptul că forța de muncă pe nișa handbal este foarte redusă. Dacă ar fi o concurență fantastică pentru niște posturi de obervatori, de membru în Consiliul de Administrație ar fi altceva. Dar sunt cam aceeași oameni”

  • Dacă antrenorii nu au voie în Consiliul de Administrație, sunt toate premisele ca în acest for foștii arbitri să fie dominanți și să conducă într-un fel sau altul destinele handbalului românesc…


Foto: MEDIAFAX / MIRCEA ROȘCA

Mihail Bocan: „Arbitrul la 50 de ani a pus fluierul în cui. La 50 de ani are putere de muncă încă 10 ani foarte ușor. Antrenorul trage de nu mai știe de el până la 65 de ani când se pensionează și atunci sigur că foștii arbitri sunt mult mai vizibili, mult mai activi”

Alexandru Dedu: „Uitați-vă la toate sporturile de echipă și la nivel internațional, nu numai la noi. Decidenții până la un anumit nivel, în unele cazuri chiar și până la vârf, sunt foști arbitri. Toți! Și fotbal, și baschet, și handbal, și în teritoriu, toți șefii de Asociații Județene sunt foști arbitri. La noi și la baschet este un caz fericit că președintele a bătut mingea. Oamenii respectivi se apleacă și pe muncă, că nu-mi convine mie, că îi convine lui Bocan, ăștia sunt. Și sunt votați!”

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×