Fernado Torres a revenit la antrenamentele echipei sale, Atletico Madrid, după ce acum acum o săptămână a suferit un traumatism cranian și a fost transportat de urgență la spital, în minutul 85 al meciului împotriva formației Depotrivo La Coruna, scor 1-1. Jucătorul de 32 de ani s-a implicat la un duel la cap cu Alejandro Berganitos, mijlocașul celor de la Depotrivo, lucru ce a dus la pierderea cunoștinței spaniolului. Acesta a fost internat și și-a petrecut noaptea sub observația medicilor. După ce a fost externat, Fernando Torres a declarat că s-a speriat foarte rău, iar situația sa este una bună acum. Potrivit ziarelor din Spania, Fernando Torres a făcut exerciții la sala de forță, dar și un antrenament ușor pe gazon.
„Vă mulțumesc tuturor pentru susținere. A fost doar o sperietură.”, a declarat Fernando Torres acum câteva zile, potrivit jurnaliștilor de la BBC
Torres face deplasarea cu Atletico Madrid la Granada
După ce a anunțat că este bine, Fernando Torres va face deplasarea cu echipa sa, sâmbătă, 11 martie, la Granada. Fanii l-au încurajat pe Torres și în partida de pe teren propriu de duminică, împotriva Valenciei. Aceștia au afișat un banner pe care scria „Calderonul te vrea – Forța Torres!”. Fernando Torres a jucat 30 de meciuri și a marcat 7 goluri în toate competițiile sezonului 2016-2017.
Articol scris de Elena Radu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER