La finalul meciului FC Botoșani – ACS Poli Timișoara, scor 1-2, Ionuț Popa a comentat prestația elevilor săi, i-a luat apărarea lui Leo Grozavu după episodul nefericit în care fostul antrenor al moldovenilor l-a pălmuit pe Golfoca, și chiar a recunoscut că și el are un andecedent asemănător.
Ionuț Popa a obținut, împreună cu elevii săi, o victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării, pe terenul Botoșaniului, iar la finalul partidei tehnicianul a dat rețeta succesului: „Toți spun că e un miracol, dar eu zic că nu e chiar miracol. Au muncit băieții și azi. Le-am spus că cei de la Botoșani ne-au dat cu fotbalul în cap și le-am spus că trebuie să profităm de faptul că antrenorul lor nu mai există. În repriza a doua am jucat admirabil. E o victorie pe care nu prea o dedic decât familiei mele. I-am prins puțin derutați, pentru că un antrenor e un personaj care-și pune amprenta. Echipa se manifestă așa cum e și un antrenor. Grozvau e un coleric. Azi au început bine și au sfârșit rău”.
Ionuț Popa a recunoscut un episod din trecutul său ca antrenor: „Eu apăr antrenorii, nu apăr un antrenor de handbal care a primit 19 ani pentru că a violat. Da, și eu am făcut. La pauza meciului UTA- Electroputere am intrat în vestiar și am bătut trei jucători crunt. I-am rupt! Și după meci, băieții au venit la mine și mi-au spus că dacă nu se întâmpla asta nu câștigam. Bătaia e ruptă din Rai! Acum sper să nu vină DNA”
„Nu e rețeta „Popa”. Jucătorii sunt cei care au muncit, atmsofera pe care am creat-o aici. Am fost încurajați și de puținii oameni care vin la noi la meci. Eu doar am sperat că pot face ceva. Dacă pierd alte trei puncte, fac ce a făcut tata: iau o sticlă de whiskey și o beau„, a declarat Popa la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER