Laurențiu Reghecampf a lăudat atitudinea jucătorilor săi, dar mai ales apărarea, după ce FCSB a reușit a doua victorie din acest an, 2-0 cu CFR Cluj. Antrenorul vicecampioanei le-a mulțumit și celor aproximativ 6.000 de spectatori care au asistat la meci.
Până la CFR Cluj, FCSB câștigase o singură partidă în acest an, 2-1 cu CS U Craiova. În plină criză de formă, vicecampioana a reușit o victorie entuziasmantă cu CFR Cluj, despre care Reghecampf spune că este un punct de cotitură în acest sezon. Antrenorul FCSB spune că atitudinea echipei, dar și concentrarea din linia de apărare au făcut diferența:
„Am foarte multe lucruri care îmi trec prin cap acum… programul pe care urmează să-l facem, analiza acestui meci… Aș vrea să scot în evidență lucrurile pozitive: echipa a avut o atitudine foarte bună încă din începutul meciului și asta a fost foarte bine. V-am spus că o să fie altceva în play-off. Mă bucură foarte mult că am avut foarte mulți oameni lângă, noi au fost peste 6.000 de oameni în tribune și le mulțumesc. Avem nevoie de spectatori.
A fost o perioadă grea, o perioadă în care a trebuit să reintroducem în joc câțiva jucători accidentați. Mă bucur foarte mult pentru revenirea lui Florin Tănase, mă bucură că Ovidiu Popescu a continuat forma bună arătată în ultima perioadă. Dar aș vrea să scot în evidență evoluția foarte bună din apărare. Aș vrea să scot în evidență și că Alibec a alergat foarte mult, a muncit foarte mult.
Eu am crezut din primul minut că vom marca. Problemele noastre până acum au fost în devensivă. Astăzi, Bălașa și Tamaș au jucat foarte bine, nu s-au mai complicat aiurea”, a declarat Laurențiu Reghecampf la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER