Portarul brazilian Bruno a început antrenamentele cu noua sa echipă, gruparea Boa Esporte, din liga secundă a Braziliei, la o lună după ce a fost eliberat în urma condamnării primite pentru uciderea fostei sale iubite.
Bruno, care în momentul încarcerării era considerat unul dintre cei mai promițători brazilieni, a fost eliberat luna trecută, după ce a stat după gratii aproape șapte ani, iar astăzi a revenit oficial în fotbal, după ce a început antrenamentele cu Boa Esporte.
Cum era de așteptat, decizia clubului din liga secundă de a-i oferi un contract a fost primită cu un val de proteste în Brazilia, iar un sponsor al grupării chiar a anunțat că își retrage sprijinul financiar.
Bruno se arată însă încântat de șansa primită și spune că nu exclude posibilitatea de a-și reprezenta țara la nivel internațional. În 2010, când bruno abia împlinise 25 de ani, Bruno Fernandes de Souza era văzut de specialiști drept un potențial titular al Braziliei la Mondialul din 2014.
„Sunt foarte fericit că am primit această șansă. Vreau să ajut Boa Esporte să promoveze în prima divizie. În mai multe rânduri m-am gândit că nu voi mai reuși (n.r. să joace fotbal). Dar nu puteam să aruc prosopul, soția mea nu ar fi acceptat asta. Trebuia să cred în mine!
Oamenii așteaptă multe de la mine știind ce s-a întâmplat în trecut. Boa Esporte mi-a oferit o șansă.
Oricine trebuie să viseze în continuare (n.r. întrebat dacă își dorește să joace pentru națională). Am visat că voi reveni în fotbal, iar acum visul a devenit realitate”, a declarat Bruno.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER