Viitorul – Steaua 3-1. Vlad Morar a înscris golul doi al Viitorului în disputa cu Steaua, de la Ovidiu, după o fază rar întâlnită pe terenurile de fotbal.
Trimis pe teren de Hagi la pauza partidei, la scorul de 0-0, Vlad Morar a dublat avantajul gazdelor în minutul 56 (Florinel Coman deschisese scorul chiar după pauză), cu un șut dintr-un unghi mort, care a reușit să-l păcălească pe portarul Florin Niță.
Lansat de Florinel Coman, Morar a intat în careul Stelei și a ajuns până pe linia de fund, de unde continuarea logică era o centrare în fața porții. Vârful Viitorului a trimis însă spre poartă și l-a păcălit pe Florin Niță, care se aștepta la o centrare.
„Recunosc, am vrut să centrez…”
După meci, Vlad Morar a vorbit despre golul reușit în poarta lui Niță și a recunoscut că intenția sa a fost să centreze.
„Eliminarea lui Tamaș ne-a făcut meciul mai ușor. Am început bine repriza a doua, am marcat, și a fost ușor de atunci.
Recunosc că am vrut să centrez (n.r. la golul doi), dar mă bucur că a fost gol și am câștigat 3 puncte. Ne așteptam să îi dominăm dacă jucam în 11, iar ei în 10. Sunt trei puncte, dar acum începe greul pentru noi”, a declarat Vlad Morar după meci.
Morar intră în careu după o lansare a lui Florinel Coman
Marcat de Moke, Morar ajunge în apropierea liniei de fund, iar Niță e pregătit pentu o centrare a atacantului gazdelor
Morar vede că Niță nu „închide” colțul scurt și trimite mingea chiar în zona lăsată liberă de portarul Stelei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER