„În urma unui studiu al companiei Ipsos, desfășurat online în perioada 27 februarie-8 martie 2017, pe un eșantion reprezentativ urban de 1501 persoane, la întrebarea – „dacă în 2020 ați putea merge la Jocurile Olimpice de vară care vor avea loc la Tokyo, fără să plătiți nimic, adică sa aveti asigurate transportul, masa, cazarea, precum și biletul de intrare la competiții, la ce sporturi ați dori să primiți bilete ? Puteți alege maxim trei sporturi.”, 56% dintre români au ales gimnastica, 32% atletismul, 27% tenisul, 18% scrima, iar 15% handbalul și fotbalul. În mare măsură, cei care ar fi dorit să meargă la scrimă au fost tineri între 18 și 24 de ani, iar persoanele chestionate care și-au manifestat dorința să meargă la celelalte sporturi aminitite mai sus aveau vârste între 35 și 45 ani” observă Alina Stepan, Managing Director Ipsos South-East Europe.
„Gimnastica românească, o adevărată mitologie începută cu Nadia Comăneci, este sportul olimpic care a adus României cel mai mare număr de medalii (71). Atletismul („regina sporturilor”), disciplina olimpică pe care românii și-ar dori să o urmărească din tribune la Tokyo, adaugă și el 32 de medalii pentru Romania la JO. La tenis de câmp, ne bucurăm că amintirea lui Ilie Năstase și Ion Țiriac și, mai recent, noua generație de jucători de tenis români, care au adus de la Rio o medalie de argint, așează acest sport în Top 5.
Conform studiului Ipsos, a cărui marjă de eroare este de ± 2.5%, scrima este cel mai relevant sport pentru cei mai tineri (18-24 ani), asta și pentru că performanțele notabile ale României la această disciplină s-au întâmplat în ultimii 20 de ani. Handbalul a reușit să adune doar patru medalii la Jocurile Olimpice (argint și bronz), dar este posibil să se suprapună, în percepția românilor din mediul urban peste amintirea titlurilor mondiale obținute de România. Pe de altă parte, spre deosebire de alte sporturi, românii pot vedea constant handbal de cel mai înalt nivel în arenele din România. Fotbalul este perceput de români ca sport olimpic într-o mult mai mică măsură, deoarece nu a avut realizări notabile în istoria JO.
Nu în ultimul rând, frapează, într-o țară ca România, lipsa din Top 5 a canotajului (unde țara noastră a obținut 37 de medalii), a kaiacului-canoe și a luptelor care, fiecare în parte, au adus câte 34 de medalii”, concluzionează Alina Stepan.
„Oriunde în lume am concurat, am simțit dragostea imensă a românilor pentru gimnastică. Faptul că unul din doi români preferă gimnastica la Jocurile Olimpice ne confirmă acest lucru. Am muncit și muncim pentru ca gimnastica să vină aici, la noi acasă și românii să poată veni în număr mare alături de gimnaștii noștri care ne aduc atâtea bucurii. În tribune, la Campionatul European de Gimnastică Artistică Petrom 2017 de la Cluj-Napoca, vor fi și tinerii gimnaști care sunt acum la un foarte promițător început de drum, copii de 9-12 ani care vor fi baza următoarelor echipe olimpice ale României. Împreună cu publicul român îi vor încuraja pe Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Marian Drăgulescu și pe colegii lor de echipă care vor reprezenta România la probabil cea mai importantă competiție sportivă organizată în ultimii 30 de ani” – Adrian Stoica, președintele Federației Române de Gimnastică.
„România va găzdui, în aprilie, Campionatul European de Gimnnastică Artistică Petrom 2017, iar in august-septembrie Campionatul European de Baschet, după ce, în februarie, în premieră, a fost gazda Campionatului Mondial de Sanie pe piste naturale, iar in martie a Campionatului European de Box pentru sportivi cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani. Sunt doar câteva dintre competițiile de anvergură de la noi unde mari sportivi ai lumii au evoluat și vor evolua alături de marii sportivi ai României, în fața unui public cunoscut pentru pasiunea pentru sport. Gimnastica a ocupat și ocupă un loc special în sufletele românilor și acum avem confirmarea faptului că foarte mulți români și-ar fi dorit să fi fost alături de gimnaștii noștri când au obținut marile performanțe pentru România la Jocurile Olimpice. În luna aprilie, la Cluj-Napoca, vor putea să trăiască pe viu emoțiile unei competiții majore de gimnastică artistică, să ia parte activ la scrierea unor noi povești frumoase ale sportului românesc” – Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Ipsos România este o companie independentă de cercetare de piață, parte a grupul francez Ipsos. Fondat în 1975, grupul Ipsos, prezent în 87 de țări, este a treia cea mai mare agenție globală de studii de piață. Ipsos este cotată la Bursa din Paris începând din 1999. Ipsos este prezent în România din 1998.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER