Mijlocașul Alexandru Curtean a semnat, miercuri, un contract cu Gaz Metan Mediaș, valabil până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire pentru încă un an, notează site-ul oficial al grupării medieșene.
Alexandru Curtean, în vârstă de 30 de ani, a mai îmbrăcat tricoul alb-negru în perioada 2003-2009, dar și în sezonul 2014-2015. Ultima dată, Curtean a evoluat în Kazahstan la FC Atyrau: „Acasă te poți întoarce doar cu gânduri bune. Vin după un an plin în Kazahstan, sper să pot ajuta pe acest final de sezon. Sunt foarte motivat, vreau să avem rezultate foarte bune. Echipa e într-o poziție bună, depindem numai de noi și trebuie profitat de faptul că este o diferență mare de puncte. Cred că echipa va termina pe primul loc în play-out. Nu știu dacă sunt pregătit să intru din primul meci, domnul Cristi va decide acest lucru. Am avut rezultate bune la Mediaș, sper că continui așa”, a declarat Curtean în cadrul unei conferințe de presă.
„A revenit un jucător cu care am mai lucrat, mă bucur. El trebuie să fie un exemplu pentru generația tânără, pentru că este important să aduci oameni care au reușit, plecând la juniori, cu evoluții bune în Liga 1. Alex este un jucător cu care Mediașul s-a mândrit tot timpul. Nu putem spune că a venit pe final de carieră, la vârsta lui nu se poate gândi la asta. Au mai fost reveniri de bun augur la echipă, am încredere în jucătorul Curtean”, a precizat antrenorul Cristian Pustai.
Alexandru Curtean și-a început cariera la Șoimii Sibiu și a mai jucat pentru Politehnica Timișoara, Dinamo București și Botev Plovdiv. Mijlocașul a câștigat Cupa României (2011-2012) și Supercupa României (2012), ambele cu Dinamo București.
Gaz Metan Mediaș se află pe primul loc în clasamentul play-out-ului Ligii 1, cu 24 de puncte după două runde. În etapa a treia, Gaz Metan Mediaș va juca în deplasare cu FC Voluntari, duminică, 2 aprilie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER