Publicația poloneză Przeglad Sportowy scrie că Nadia Comăneci a fost „violată și torturată” în perioada comunistă. Legenda gimnastei mondiale neagă însă vehement și spune că o singură dată s-a întâlnit cu familia Ceaușescu.
Despre Nadia Comăneci există multe legende care susțin că a avut foarte mult de suferit în perioada comunismului. Una dintre ele este că Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu, ar fi maltrat-o. Despre acest subiect scrie și publicația Przeglad Sportowy, care susține că fost mare gimnastă „a fost violată și torturată de Nicu Ceaușescu”, lucru care a ambiționat-o și mai mult să fugă din țară.
„Gimnasta Nadia Comaneci a ieșit de sub jugul sclaviei lui Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului însângerat, la sfârșitul anilor ”80. Nicu a violat-o și a torturat-o pe eroina Jocurilor Olimpice de la Montreal și Moscova până când aceasta a fugit prin Ungaria și Austria în Statele Unite”, scriu cei de la Przeglad Sportowy, citați de ziare.com.
Nadia a negat însă tot timpul aceste zvonuri și la fel o face și acum, cu aceeași vehemență: „Am întâlnit această familie doar o dată în viață”, a declarat Nadia Comăneci pentru Przeglad Sportowy.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER