Jucătoarea britanică de tenis Johanna Konta, aflată pe locul 11 WTA, a învins-o, sâmbătă seara, pe daneza Caroline Wozniacki, poziția a 14-a WTA, și a câștigat turneul Premier Mandatory de la Miami, jucat pe suprafață dură și dotat cu premii de 6.993.450 de dolari.
Konta s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-3, într-o oră și 36 de minute de joc. Konta a servit cinci ași, a comis două duble greșeli, iar procentajele de reușită la serviciu au fost de 66 la sută cu prima minge și 38 la sută cu cea de-a doua. Britanica a avut 13 mingi de break, dintre care a concretizat șase și a cedat serviciul de trei ori.
În vârstă de 25 de ani, Konta își dorește să urce pe primul loc în clasamentul mondial. „Mi-ar plăcea să fiu cea mai bună jucătoare din lume, dar până atunci mai am mult de muncă. Fiecare are drumul său în carieră. Eu am avut nevoie de mai mult timp și de mai multă experiență pentru a ajunge la acest nivel. Joc un tenis inteligent și echilibrat, cred. A fost doar nevoie de timp„, a afirmat Konta, citată de BBC.
În drumul spre finală, Johanna Konta le-a eliminat rând pe rând pe Aliaksandra Sasnovich (120 WTA), Pauline Permentier (57 WTA), Lara Arruabarrena (72 WTA), Simona Halep (5 WTA) și Venus Williams (12 WTA).
Sportiva din Marea Britanie va primi un cec în valoare de 1.175.505 dolari și 1.000 de puncte WTA, în timp ce Caroline Wozniacki va fi recompensată cu 573.680 de dolari și 650 de puncte în ierarhia mondială.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER