Spectacol la Raliul Brașovului 2017. Simone Tempestini a fost primul în clasamentul general, luptă strânsă pentru locul doi. Echipa lui Mihai Leu, locul secund la Clasa 5

Spectacol la Raliul Brașovului 2017. Simone Tempestini a fost primul în clasamentul general, luptă strânsă pentru locul doi. Echipa lui Mihai Leu, locul secund la Clasa 5
  • Publicat:
  • Actualizat:

Weekend cu vreme excelentă în centrul țării între 30 martie și 1 aprilie, condiții potrivite pentru Raliul Brașovului 2017. Spectatorii prezenți pe traseu au avut parte de o întrecere spectaculoasă, una la finalul căreia Simone Tempestini și navigatorul Marc Banca (Napoca Rally Academy) au obținut locul 1 la general. Campionul național al ultimelor două sezoane, Simone Tempestini a fost la volanul unui Citroen DS3 R5 cu care a ieșit primul și la Clasa 2 în fața echipajului format din Dan Gîrtofan și Tudor Mârza. Aceștia din urmă au păstrat până în finalul competiției un avans mic în fața echipajului Bogdan Marișca și Carmen Poenaru. 

Suntem fericiți. A fost un raliu destul de dificil în privința noii mașini. Încercăm să ne adaptăm cât mai repede la particularitățile ei, existând destule diferențe comparativ cu mașina de anul trecut; în același timp, încă mai căutăm și setup-ul care să o facă se se plieze mai mult pe stilul meu de pilotaj. M-am simțit excelent cu Marc, chiar ne era dor să luăm un start oficial împreună. Important este că am făcut și un antrenament serios pentru Corsica, acolo unde voi încerca să punctez în WRC 2. Îmi pare rău că nu am putut fi pe podiumul de premiere, deoarece eram deja în avion spre etapă de campionat mondial, dar voi încerca împreună cu Marc să revenim acolo cât mai repede„, a spus Simone Tempestini la finalul Raliului Brașovului.

Câștigatori la Clasa 3 și ocupanți ai locului patru la general au fost Valentin Porcișteanu și Dan Dobre, cei care au venit în fața echipajului format din Raul Badiu și Gabriel Lazăr. 

Echipa lui Mihai Leu, locul secund la Clasa 5

Clasa 5 a fost câștigată de echipajul format din Adrian Răspopa și Cosmin Diacu la volanul unui Citroen DS3 R3, cei care au venit în fața echipei UniCredit Leasing Rally. Aceasta din urmă este echipa la care manager tehnic este Mihai Leu, fostul campion mondial la box și campion mondial la raliu. Pilotul Adrian Teslovan și copilotul Vajk Cseh, la bordul unui Citroen DS3 R3T Max, au venit în fața echipajului format din Gabriel Ene și Petru Paler.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te omoare!”
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te…
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Scandal cât casa la Sibiu. Marius Măldărăşanu, acuzat că ar favoriza anumiţi jucători-rude
Scandal cât casa la Sibiu. Marius Măldărăşanu, acuzat că ar favoriza anumiţi jucători-rude
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45 de kg
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer polar
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer polar
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
"Inima frântă! Te-am căutat ca disperatul!" Doi copilași români, rămași orfani după ce tatăl lor a fost înghițit de puhoiul…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×