Helle Thomsen (46 ani) va deveni al patrulea antrenor danez care va pregăti CSM București, după Mette Klit, Kim Rasmussen, sub comanda căruia a și câștigat Liga Campionilor, și Jakob Vestergaard. Toți sunt antrenori recunoscuți la nivel internațional, dar parcă viitorul tehnician are ceva în plus, în primul rând un plus la capitolul charismă. Și în mod clar cea mai bună cotă în această perioadă.
Viitorul antrenor al CSM București vine în calitate de selecționer al Olandei, post pe care îl va păstra cel puțin până la sfârșitul Campionatului European din 2018, când expiră actualul angajament. Helle Thomsen a semnat un contract până în 2018 și cu CSM București, cu drept de prelungire pe încă unul. „Cred că este o echipă interesantă și nu sunt sigură că voi mai avea o ofertă de la un astfel de club mare, așa că am vrut să încerc”, a declarat Helle Thomsen într-un interviu pentru postul danez TV2. Cu această ocazie, antrenoarea a mărturisit că a discutat cu oficialii campionei României mai bine de o lună.
„Am avut nevoie de ceva timp pentru lua în considerare oferta. Este o decizie foarte bună, de a alege să mă mut în România. De asemenea, cred că ei au discutat cu alți 10 antrenori în această perioadă, am riscat că m-am decis mai târziu, dar am analizat cu atenție și în primul rând am vrut să simt că este alegerea potrivită”, a mai spus Helle Thomsen pentru TV2.
Daneza a fost avizată de faptul că un antrenor este ținut în funcție la CSM București doar de rezultate, iar Mette Klit și Jakob Vestergaard au plecat de la echipă mai devreme de încheierea contractelor, cu despăgubirile financiare de rigoare.
„Acesta este riscul de a fi acolo, doar rezultatele contează. Desigur, m-am gândit și la aceste lucruri, dar trăiesc cu riscul. Voi avea și echipa națională (n.r. cea a Olandei), astfel că nu voi rămâne fără servici”, a mai declarat Helle Thomsen, care a cucerit șase trofee cu FC Midtjylland în patru sezoane, a participat cu aceatră echipă inclusiv la Final 4, apoi a câștigat și mdalia de argint cu naționala Olandei la ultimul European.
5 antrenori principali au semnat cu CSM București în cei doi ani de când activează în Liga Campionilor
Până când Helle Thomsen va prelua CSM București, echipa va fi pregătită de Per Johansson, adus în această săptămână la echipă pentru ultima parte a sezonului, în special pentru Liga Campionilor. Din echipă nu mai face parte Aurelian Roșca, antrenorul cu care CSM a câștigat preferând să-și rezilieze contractul.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER