Alexandru Maxim ar putea reveni în primul „11″ al lui Suttgart începând cu meciul următor. Internaționalul român ar putea profita de starea de sănătate a lui Carlos Mane, care a suferit o accidentare la genunchi, astfel că va absenta de pe teren pentru o scurtă perioadă de timp.
Anunțul a fost făcut de antrenorul lui Stuttgart, Hannes Wolf, care are de ales între între internaționalul român, Josip Brekalo și Takuma Asano: „Încercăm să privim lucrurile în perspectivă. Vrem să vedem cum unul dintre ei ar putea contribui pozitiv. Maxim este un jucător bun și muncește pentru această echipă și cred că merită”, a declarat Wolf.
Din păcate, Maxim a avut apariții sporadice în ultimul timp la Stuttgart. În ultimele șase etape din liga a doua germană, Maxim a fost lăsat în afara lotului în cinci meciuri. Dată fiind situația la echipa antrenată de Wolf, mijlocașul român va pleca mai mult ca sigur în perioada de transferuri din vară.
2 goluri și 5 pase decisive a bifat Maxim în acest sezon.
2 milioane de euro a ajuns să valoreze Maxim, după ce în 2014 valora 7 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER