CSM București intră în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor la handbal feminin cu un nou antrenor pe banca tehnică, Per Johansson, care a sosit în România în urmă cu o săptămână. Antrenorul suedez revine la cel mai înalt nivel după o pauză de aproximativ patru ani și jumătate. Ultima mare provocare pe care a avut-o a fost la nivelul echipelor naționale, el fiind pentru mai mulți ani selecționerul Suediei. Acum, a acceptat oferta venită de la CSM București și este gata să se califice în Final 4 cu campioana României.
„A fost un timp scurt pentru mine înaintea acestui joc, dar ne-am antrenat mult, am vorbit mult în aceste zile, sper că este suficient. Sunt satisfăcut pentru modul cum a răspuns fetele”, a declarat Per Johansson.
Antrenorul suedez a explicat și de ce a acceptat provocarea de a deveni antrenorul echipei CSM București: „Am acceptat această provocare pentru că vorbim despre una din cele mai bune echipe din lume. Mi-a lipsit acest nivel, după ce am fost câțiva ani la echipa națională. Mi s-a oferit această șansă, nu am putut să refuz. Am vrut să fiu la acest nivel, este o provocare personală, ești alături de cele mai bune handbaliste din lume, de diferite naționalități”.
Suedezul s-a declarat mulțumit cu ce a găsit la București: „Am găsit fete motivate să repete succesul de anul trecut, să fie parte din turneul Final 4, să evolueze din nou la Budapesta. Toată lumea știe că vom avea o confruntare dificilă cu Ferencvaros, dar avem fete cu mare experiență, medaliate cu echipele naționale la turneele finale, toate vor fi pregătite pentru un astfel de examen”. Per Johansson a mai spus că nu poate face o comparație cu sfertul de finală de anul trecut cu Rostov-Don: „Este vorba doar de 120 de minute cu Ferencvaros. Și atât! Nu știu dacă este mai dificil ori ba”.
Ferencvaros a văzut CSM București jucând în acest sezon cu alți doi antrenori, Aurelian Roșca și Jakob Vestergaard. Va surprinde cu ceva CSM București prin verirea lui Per Johansson? „Nu cred că poate fi vorba de suprize la un astfel de meci. Nu poți surprinde la cel mai înalt nivel. Poate surprinzi 5 minute, dar este vorba totuși de 120 de minute. Dar cu siguranță vom încerca să fim surprinzători într-un fel sau altul”, a concluzionat Per Johansson.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER