Aseară, în jurul 20:00, a avut loc un accident teribil în județul Constanța. Un tren de marfă a zdrobit un autoturism Q7, în care se afla o persoană. Impactul a fost atât de devastator, încât victima nu a putut fi inițial identificată. Verificarea autoturismului în baza de date a produs frisoane, mai alea în lumea fotbalului, unde știrea s-a propagat imediat. Bolidul de lux aparține lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal.
După câteva telefoane, suspiciunile privind prezența fostului internațional la volan s-au spulberat. Gino Iorgulescu i-a dat mașina bodyguardului său, Cătălin Dan Gemănar, pentru o deplasare la Tulcea. Fost SPP-ist, Gemănar era angajat ca director tehnic la LPF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER