Steven Gerrard este așteptat să preia banca tehnică a echipei sub 18 ani a clubului Liverpool, după ce fostul căpitan al „cormoranilor” și-a sporit responsabilitățile în zona juvenilă, scrie The Independent.
Unul dintre jucătorii reprezentativi de pe Anfield Road a strâns 748 de meciuri în tricoul formației antrenate acum de Jurgen Klopp, în cei 17 ani petrecuți la Liverpool. Retras din activitate, Gerrard s-a întors la clubul său de suflet pentru a lucra la academie, în vedea obținerii licențelor de antrenor. În prezent, Gerrard colaborează și cu postul de televiziune BT Sports, unde este analist.
Jurnaliștii britanici scriu că modul în care se implică Gerrard în activitățile zilnice ale clubului i-a impresionat pe Jurgen Klopp și Alex Inglethorpe, directorul academiei lui Liverpool, astfel că au decis să-i ofere postul de antrenor la echipa sub 18 de ani.
Echipa sub 18 ani a lui Liverpool este pregătită, în acest moment, de Neil Critchley, fostul director sportiv de la Crewe Alexandra, iar Gerrard ar urma să preia destinele formației începând din sezonul viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER