DOPAJ | Nu a învățat nimic din scandalul „Șarapova”. Un puști care se antrena cu Djokovic a fost depistat cu meldonium și suspendat 2 ani

DOPAJ | Nu a învățat nimic din scandalul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • E greu de grezut că un tenismen profesionist ar mai risca să folosească meldonium – substanța arhicunoscută din cazul Mariei Șarapova, dar căile tenisului sunt încurcate.
  • Arsan Arașov, un cazah în vârstă de 17 ani, a fost depistat pozitiv la un control anti-doping, fapt pentru care a primit o pedeapsă de două ori mai mare decât cea dictată împotriva rusoaicei.

Arașov, fost ocupant al locului 1.744 în lume, a fost suspendat doi ani după ce a picat un test anti-doping în iulie 2016, anunță Federația Internațională a Tenisului (ITF). Sportivul din Kazahstan a fost depistat pozitiv cu meldonium, aceeași substanță fiind incriminată cu 6 luni înainte într-un scandal uriaș. Rusoaica Maria Șarapova a primit o suspendare de un an și cazul ei a fost intens mediatizat la începutul anului 2016, astfel că gafa lui Arașov este de-a dreptul incredibilă.

Decizia Tribunalului independent din Londra care l-a pedepsit pe Arsan Arașov a fost dictată pe 13 aprilie 2017, însă interdicția de a mai juca tenis curge de la data de 30 septembrie 2016, atunci când sportivul a fost suspendat provizoriu. Arsan a încercat să se apere în tot acest timp, dar nu a făcut decât să se încurce în minciuni. În primă fază, acesta le-a transmis oficialilor de la ITF o scrisoare în care spunea că respectivele medicamente i-au fost recomandate de medic, pentru a trata o afecțiune cardiacă.

La tribunal însă, Arașov s-a prezentat cu o altă scuză, declarând că sticlele din care a băut apă în ziua în care i-au fost recoltate probe de urină au fost contaminate fără știința sa cu meldonium. Contradicțiile între declarațiile oferite de cazah i-au adus o pedeapsă dură, fiindu-i interzis dreptul de a mai juca tenis până în septembrie 2018. Arașov a primit vestea teribilă la doar două zile după un moment important din viața sa, reprezentat de un antrenament efectuat în compania lui Novak Djokovic la Monte Carlo.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×