Învinsă în precedentele două meciuri cu 3-1, după ce a condus de fiecare dată la pauză, antrenorul Flavius Stoican speră ca Pandurii să nu mai repete cu FC Botoșani greșelile din finalul meciurilor cu ACS Poli Timișoara și Gaz Metan Mediaș.
„Ne așteaptă o nouă partidă dificilă. Va trebui să eliminăm erorile pe care le-am făcut în ultimele minute ale meciurilor cu Timișoara și Mediaș. Am avut jocurile în mână și puteam câștiga. Nu este însă nimic pierdut, după aceste două eșecuri. Am, în continuare, încredere că ne vom salva. Trebuie să câștigăm cu Botoșani”, a spus Stoican.
După ce i-a pierdut pe Paul Batin și Cristian Sîrghi, care au avut nevoie de operație după doar 30 de minute jucate în tricoul Pandurilor, Stoican se confruntă acum cu probleme la nivelul portarilor. Veteranul Răzvan Stanca este indisponibil de 2 săptămâni, iar etapa trecută s-a accidentat și Laurențiu Popescu, la deget, astfel că singurul portar apt din punct de vedere medical a rămas Daniel Popescu.
Acesta a mai fost titular chiar cu FC Botoșani, partidă pe care Pandurii a pierdut-o, pe 26 fabruarie, cu 3-1, în deplasare. De atunci, Daniel Popescu a mai jucat doar pe finalul jocului de la Mediaș, din etapa trecută, când a încasat 2 goluri, după ce l-a înlocuit, în minutul 83, pe accidentatul Laurențiu Popescu.
„Am probleme cu portarii. Nu putem conta nici pe Răzvan Stanca, nici pe Laurențiu Popescu. Sper ca Daniel Popescu să aibă o evoluție care să îi dea încredere pe viitor. Stanca va face un RMN și sper să poată sta măcar pe banca de rezerve, chiar dacă e clar că nu poate juca cu Botoșani”, a dezvăluit Stoican.
Partida Pandurii Târgu Jiu – FC Botoșani se joacă vineri, de la ora 20:30, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER