Simona Halep, locul 5 WTA, o va avea ca adversară pe Heather Watson, numărul 110 mondial, sâmbătă, de la ora 11.00, în primul meci al întâlnirii România – Marea Britanie, contând pentru play-off-ul Grupei Mondiale II a Cupei Federației.
Conform tragerii la sorți care a avut loc vineri, în aldoilea meci al confruntării dintre România și Marea Britanie se vor întâlni Irina-CameliaBegu, 33 WTA, și Johanna Konta, numărul 7 mondial. Duminică, de la ora 11.00, protagonistele primului meci al zilei vor fi Simona Halep și Johanna Konta, în timp ce în a doua partidă se vor întâlni Irina-Camelia Begu și Heather Watson. La dublu va juca perechea MonicaNiculescu (47 WTA) – Sorana Cîrstea (61 WTA), contra cuplului Laura Robson (209 WTA la simplu, 292 la dublu) – Jocelyn Rae (105 WTA la dublu).
„Am mai jucat primul meci de multe ori, o să am emoții, dar voi încerca să mă calmez și să dau tot ce e mai bun pentru că sunt acasă. Cred că la fiecare competiție sunt emoții. Acum avem cea mai bună echipă a României și sper să câștigăm acest baraj”, a declarat Simona Halep după tragerea la sorți.
Întâlnirea dintre România și Marea Britanie, meci din play-off-ul Grupei Mondiale II, are loc în perioada 22 – 23 aprilie, la Mamaia,Constanța.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER