După succesul reputat la Brăila, la Campionatul European pentru tineret (două medalii de aur), boxul românesc se pregătește de un nou eveniment de gală: Centura de Aur 2017. Readus la viață, tradiționalul turneul care a dat boxului mondial mai multe nume mari a ajuns la ediția a 42-a și va avea loc în acest an la Iași. Începând de miercuri, 10 mai și până duminică, aproximativ 100 de pugiliști din 14 țări se vor întrece în Sala Polivalentă, iar organizatorul – președintele FR Box Vasile Câtea, promite un show de excepție.
„Centura de Aur a fost și este emblema boxului românesc. Este tradiția, mândria noastră. Din acest motiv am considerat foarte important să îi redăm strălucirea din trecut. Rusia, Ucraina, Italia, Irlanda, Ungaria, Bulgaria sunt țări cu mare tradiție în box. Vom avea un turneu puternic și meciuri tari atât la băieți, cât și la fete. Mihai Nistor, Robert Jitaru, Andrei Arădoaie, Harbuz Sebastian, Steluța Duță sunt doar câteva dintre vedetele noastre prezente în ring. La Centură, însă, trebuie să confirme rezultatele și să demonstreze o formă deosebită în așteptarea Campionatului European din luna iunie, care va avea loc în Ucraina”, a declarat președintele Federației Române de Box, Vasile Câtea.
Campionii Mihai Nistor, Robert Jitaru și Andrei Arădoaie vor urca în ring
Pe lângă țara noastră, la turneu vor fi prezenți și pugiliști din Rusia, Ucraina, Italia, Irlanda, Spania, Suedia, Ungaria, Bulgaria, Tunisia, Moldova, Serbia, Croatia și Belgia. România se va prezenta cu echipa națională din care nu vor lipsi campionul mondial APB, Mihai Nistor, precum și proaspeții campioni europeni Robert Jitaru și Andrei Arădoaie.
„Îl vom avea ca invitat de onoare pe proaspătul președinte de onoare al Federației Române de Box, Mihai Leu. Cei care vor veni la Sala Polivalentă din Iași, între 10 și 13 mai, vor vedea un spectacol deosebit. Se boxează fără cască, meciurile sunt mult mai frumoase, sunt convins că boxerii noștri vor face o bună propagandă boxului. În plus, Mihai Nistor le-a pregătit o surpriză spectatorilor prezenți la Iași, campionul nostru urmând să facă un cadou de suflet unuia dintre spectatorii prezenți în tribune la Centura de Aur”, a adăugat Vasile Câtea.
Conform oficialilor FR Box, centurile de campion sunt fabricate special și nu s-au schimbat față de cele acordate la prima ediție, în 1972.
Foto: George Filip (Mediafax foto)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER