Antrenorul Craiovei, Gigi Mulțescu, spune că abordează meciul cu Viitorul la victorie, dar că acesta nu este la fel de important ca semifinala Cupei României, cu FC Voluntari. Mulțescu nu are o favorită la titlu și spune că va menaja anumiți jucători în partida cu Viitorul, ținând cont de lotul destul de restrâns.
„Trebuie să gestionăm meciul cu Viitorul în contextul celor 3 pe care le mai avem de jucat, dintre care vital este cel din semifinalele Cupei, cu Voluntariul. Și ținând cont că atunci vom avea doi absenți de marcă, Briceag și Bancu, trebuie să găsim în partidele cu Viitorul și FCSB jucătorii care să-i înlocuiască, să le testăm potențialul. Noi jucăm la victorie fiecare meci, deci și cu Viitorul, fiindcă mai putem urca un loc în clasament, este vorba și de banii din drepturile tv.
Nu mă interesează cine ia titlul, am avut o singură favorită, pe Universitatea Craiova, de alții nu mă interesează. Vom apela pentru meciul cu Viitorul și la unii jucători tineri, pentru a le testa nivelul, dar la noi nu este o noutate, fiindcă am mai debutat și alți juniori în partidele anterioare. Ca o noutate, este posibil să debuteze portarul Andrei Vlad (n.r., în vârstă de 17 ani). Lotul este scăzut numeric, trebuie să ne protejăm anumiți jucători, alții sunt în pericol de suspendare… Nu se poate spune că meciul cu Viitorul este pentru noi la fel de important precum cel din Cupă sau pentru suporteri să fie la fel de important precum cel cu FCSB.
Asta nu înseamnă că ne dăm la o parte, ne jucăm șansa. Noi am încercat să câștigăm cu toate echipele și doar cu FCSB nu am reușit până acum, din păcate”.
Mulțescu a evitat din nou să spună dacă va rămâne și din vară pe banca Universității, dar nu și-a ascuns regretul că nu a primit măcar în iarnă un atacant de valoare, pentru a se lupta la titlu: „Am convenit cu conducerea clubului să nu facem publică înțelegerea, fiindcă avem obiective importante în continuare. Oricum, dacă nu câștigăm Cupa României nu pot continua. Faptul că nu am avut la dispoziție un atacant de mare valoare în acest sezon este o rană încă sângerândă, la fel ca și problemele de arbitraj pe care le-am întâmpinat. Nu vreau să mă gândesc unde am fost fost dacă nu existau aceste două mari probleme”, a spus Mulțescu.
Tehnicianul oltenilor nu va putea miza pe Alex Băluță, care s-a accidentat în finalul partidei de la Cluj, Barthe, care a suferit o accidentare în prima repriză a aceluiași joc, Popov nu s-a recuperat după operația de menisc, iar Mateiu este suspendat.
Pentru Dumitraș, meciul cu Viitorul este cel mai important
Andrei Dumitraș a făcut o declarație surprinzătoare, ținând cont de faptul că suporterii Craiovei le-au cerut jucătorilor să piardă partida cu Viitorul, dar în același timp una normală, luând în calcul trecutul său stelist. Fundașul spune că pentru el cel mai important meci din cele 3 rămase de jucat este cel cu Viitorul, mai presus chiar de semifinala Cupei României. „Cel mai important meci pentru mine este următorul, cel cu Viitorul, ne interesează să-l câștigăm. Este importantă și părerea suporterilor, dar nu cred că vor să pierdem meciul acesta”, a spus Dumitraș.
Tânărul mijlocaș Radu Bârzan are șanse mari să fie titular în meciul cu Viitorul, el declarând că visul său dintotdeauna a fost să joace pentru Universitatea Craiova: „Viitorul este o echipă bună și este aproape de titlu, dar și noi avem un moral bun după victoria de la Cluj și putem câștiga. M-aș bucura să fiu titular, dar nu pretind acest statut, vreau să iau totul treptat. Am avut emoții constructive la debut, fiindcă mi-am dorit dintotdeauna să joc la Universitatea Craiova, asta a vrut și tatăl meu, care este suporter al Științei. Eu joc de obicei mijlocaș central, dar pentru Craiova ar fi dispus să joc oriunde. Idolii mei sunt jucătorii tehnici, precum Balaci sau Cârțu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER