Procesul dezafilierii Craiovei a ajuns la final. Ce s-a întâmplat la ultimul termen, când se va da verdictul și reacția care spune totul: „Dacă rămân aceste păgubiri, Federația închide porțile și declară falimentul!”

Procesul dezafilierii Craiovei a ajuns la final. Ce s-a întâmplat la ultimul termen, când se va da verdictul și reacția care spune totul:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ultimul termen din dosarul dezafilierii Universității Craiova s-a desfășurat, miercuri, la Curtea de Apel, iar în ședința începută la ora 10:00 au avut loc ultimele pledoarii înainte ca cei doi judecători să rămână în pronunțare.
  • Procurorul a cerut pedepse maxime, de 14 de închisoare cu executare, pentru Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, cei doi fiind acuzați de abuz în serviciu, exercitare de influență și sustragerea de bunuri sub sechestru
  • Instanța a decis ca primul termen de pronunțare să fie 31 mai. E posibil, însă, să existe și amânări. Dacă se va menține decizia dată de prima instanță, Adrian Mititelu va avea de primi din partea FRF și LPF nu mai puțin de 240 de milioane de euro.

Ultima întâlnire dintre Mititelu, Sandu și Dragomir a început printr-o încercare a reprezentanților Federației de a întârzia sentința, partea civilă a Clubului Sportiv Județean Știința U Craiova anunțând FRF că Mircea Moise, consilierul juridic al lui Adrian Mititelu, nu are mandat să-i reprezinte în proces, dar cei doi judecători au refuzat cererea pentru amânarea termenului. Apoi, avocații lui Sandu și Dragomir au cerut achitarea celor doi foști conducători ai fotbalului românesc, înainte să se îndrepte spre prejudiciu. Dacă avocatul lui Dragomir a susținut că prejudiciul nu poate fi unul cert în cazul jucătorilor de fotbal, cel al lui Mircea Sandu le-a spus judecătorilor că întreg fotbalul românesc nu valorează mai mult de 50 de milioane de euro.

Mai puțin tensionată decât de obicei, ședința de judecată a continuat cu cererea lui Mircea Moise ca pedeapsa pentru Sandu și Dragomir să fie mărită și cu pledoaria lui Mititelu, care le-a repetat judecătorilor cuvintele spuse la precedentul termen: „La data faptelor, toți banii familiei erau în societate. Am avut nebunia de investi în fotbal și m-am trezit fără nimic. Nu vreau ca oamenii să intre în închisoare, deși mi-au făcut mult rău. Sunt interesat de repunerea echipei în stituția antrerioară dezafilierii. Inculpații au preluat societatea prin Pițurcă și avut vândut tot, mașini, terenuri și 100 de juniori. . Nu s-a mai întâmplat ca de un club să se bată joc asa de rău din 1947, de când cu Carmen si cu echipa care a înlocuit-o pe vreme comuniștilor” a fost discursul lui Mititelu.

Discursul lui Dumitru Dragomir în fața celor doi judecători: „Mititelu a fost victima propriului jurist. Contractul între jucător și club e tabu. Nu FRF sau LPF stabilește dacă pleacă sau nu. Dacă Universitatea Craiova plătea jucătorii, nu putea niciunul să plece. Nu există nicio fraudă în acest proces. El a fost sfătuit prost. Domnul jurist Moise a fost persona non-grata. I-am dat două săptămâni să-și retragă plângerile și Mititelu s-a dus la TAS. Eu am fost cu gura mare, dar nu am încălcat legea. Eu am ținut 2 ani de zile pe banii mei Universitatea Craiova. De ce să mă duc la pușcărie? Toată lumea mă acuză de fel și fel de tâmpenii, dar sunt total nevinovat”.

Pledoaria lui Mircea Sandu: „În 6 mandate nu am apelat la niciun ban de la buget. N-am întreprins împotriva nimănui, fotbalist, club etc, nicio acțiune în afara statutelor și regulamentelor. Nu cred că vreun membru al CEx a vrut să facă vreun rău vreunui club din România. Cred că au făcut asta cei de la U Craiova pentru ca apoi în instanțele civile să obțină foloase necuvenite. În cei 24 de ani la FRF n-am comis absolut nicio ilegalitate. Nu am încălcat nicio lege”.

Odată procesul ajuns la final, au apărut și primele reacții. Din studioul Dolce Sport, Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a anunțat că o victorie a lui Mititelu, coroborată cu păstrarea prejudiciului de 240 milioane de euro ar însemna falimentul fotbalului românesc: „Dacă rămân aceste decizii, Federația intră în faliment. E clar, la asemenea despăgubiri. Federația, care are 15 milioane de euro buget, să plătească 220 de milioane de euro, vă dați seama că trebuie să închizi porțile și să declari falimentul.

Sper să nu se întâmple așa. Suma despre care se vorbește nu are nicio legătură cu realitatea. Niciun club din România nu valorează o astfel de sumă. Dar, dacă lucrurile stau așa, din punctul meu de vedere, se instaurează falimentul. Mi-e greu să cred că îi poți plăti chiar și în tranșe.

Dacă Federația ar fi în situația asta, s-ar îndrepta împotriva celor doi (n.r: Mircea Sandu și Dumitru Dragomir). N-am studii juridice, dar e logic”, a spus Vochin.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×