La doar 18 ani, după doar 18 meciuri în Liga 1, Olimpiu Moruțan a reușit să devină de departe cel mai curtat tânăr fotbalist român al momentului, iar șefii lui FC Botoșani au toate motivele să-și frece mâinile, pentru că lista echipelor care-l doresc pe mijlocașul ofensiv se mărește pe zi ce trece.
Din campionatul românesc, FCSB și CFR Cluj sunt cele două formații care și-au exprimat interesul pentru jucătorul crescut la Universității Cluj, Gigi Becali anunțând că e gata să plătească „la orice oră” 500.000 de euro în schimbul puștiului de 18 ani. Dar misiunea lui FC Botoșani, care a declarat public că ar dori să-l mai păstreze pe Moruțan cel puțin un an, pare destul de dificilă, în condițiile în care puștiul e trecut pe lista de transferuri ale unor echipe din campionate puternice.
Pe lângă oferta lui Becali, moldovenii mai au pe masă două variante foarte avantajoase. Atalanta, club din Serie A, a venit cu o ofertă de 700.000 de euro, în timp ce presa din Belgia anunță și interesul lui Club Brugge, echipa lui Rotariu fiind gata să plătească un milion de euro. Iar tabloul e completat de alte două nume mari, recunoscute pentru investițiile în tineri jucători, Ajax și PSV fiind, la rândul lor, pe urmele lui Moruțan.
200.000 de euro e cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, care a jucat 18 meciuri în acest sezon de Liga 1, impresionând prin tehnica arătată și prin capacitatea de a scoate foarte ușor adversari din joc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER