La finalul meciului de miercuri cu FC Voluntari, din Copou, încheiat la egalitate, scor 1-1, președintele CSM Poli Iași, Florin Prunea, a lansat un nou atac dur la adresa membrilor Comitetului Director al clubului. Cu acest punct, gruparea moldoveană și-a asigurat pentru al doilea an consecutiv primul loc din play-out.
„Sunt mândru de acest colectiv, de băieți, de antrenori. Au reușit o performanță extraordinară în niște condiții grele. Din păcate, băieții pleacă în vacanță cu buzunarele goale. E jenant, penibil, inacceptabil! Din păcate, cu o zi înainte de meci s-a organizat o ședință de Comitet Director în care au fost prezentate date false. S-a vorbit despre niște datorii exagerate. Nu mă așteptam la Adrian Ambrosie (n.r. – membru în Comitetul Director, cel desemnat să supervizeze activitatea la club), un fost fotbalist al Iașiului, să aibă o astfel de reacție. L-am chemat la mine înainte de meci și i-am prezentat documentele reale. Pentru că este mandatat de către Comitetul Director, îl aștept la vestiar să vorbească cu jucătorii. Să vină să le spună când își vor primi banii. Dacă nu va veni, nu mai are ce să caute la club. Nu este posibil ca la ultimul meci al sezonului pe teren propriu să nu vină membrii Comitetului Director. Cum este posibil să nu vină nimeni la vestiare să-i felicite pe jucători pentru faptul că nu au pierdut niciun meci în play-out, pentru faptul că au terminat pe locul 7! Cum este posibil să nu recunoști aceste premieri ale jucătorilor pentru locul 7, când noi le-am negociat la începutul sezonului cu primarul și cu conducerea Comitetului Director! Am negociat de față cu ei aceste bonusuri”, a declarat Prunea, care nu va accepta să lucreze cu Adrian Ambrosie, în cazul în care va continua la Iași: „Nu voi lucra cu un om care minte. Nu lucrez cu el”.
Contre pe tema datoriilor
Cu o zi înaintea partidei cu FC Voluntari, Adrian Ambrosie declarase că datoriile clubului sunt cifrate la final de sezon la aproximativ 2,9 milioane de euro. „Un audit făcut la club a reliefat faptul că datoriile actuale ale CSM Politehnica sunt de 13 milioane de lei. În ultima perioadă, au fost mai multe discuții cu reprezentanții oficialităților locale și în Comitetul Director. Am fost mandatat să colaborez cu președintele executiv, Florin Prunea, urmând ca deciziile să le luăm împreună. Obiectivul meu personal este reechilibrarea economică a clubului, deși situația este extrem de dificilă”, a declarat Ambrosie.
Reacția președintelui Prunea a fost extrem de dură, acesta negând faptul că la club a fost făcut vreun audit: „În ultima lună nu a fost solicitat și nu a fost efectuat niciun audit financiar la clubul nostru, iar datoriile clubului sunt mult mai mici de 13 milioane de lei. Cer public domnului președinte al Consiliului Director, Leonida Antohi, să-mi permită să fac publice documentele ce dovedesc faptul că se minte premeditare în legătură cu situația financiară a clubului”.
Oficialul din Copou a explicat în ce constau datoriile clubului la final de sezon: „Sunt salarii ale jucătorilor pe lunile martie, aprilie, mai, iunie. Avem, de asemenea, bonusurile de performanță pentru locul 7 și primele de victorie reținute. Sunt datorii la furnizori. Cele mai mari datorii sunt la stat. S-au acumulat aceste datorii pentru că am primit mai puțini bani de la bugetul local”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER