ProSport: Cum ți s-a părut finala dintre Juventus și Real Madrid? Sergiu Hanca: A fost o finală foarte frumoasă. Am crezut într-un moment al jocului că Juventus va câștiga, dar mi-am dat seama că Real Madrid este o echipă mult prea eficientă, matură și valoroasă pentru a pierde această finală.
Te-ai bucurat pentru Real Madrid? Am ținut cu Juventus dar toate meritele le are Real Madrid pentru că merita cu adevărat să câștige această finală.
Dinamo e pregătită de Europa League? Având în vedere că Astra și FCSB au avut probleme cu mai toți adversarii din sezonul trecut. Da, cu siguranță. Anul acesta am format o echipă competitivă, o echipă omogenă și când vor veni meciurile din Europa League vom fi pregătiți.
Ce ar însemna pentru Dinamo accederea în grupele Europa League? Ar fi o performanță pentru că de foarte mult timp, clubul Dinamo nu a mai fost în cupele europene. Cu siguranță ar fi o performanță foarte frumoasă.
Vă simțiti datori în fața suporterilor după acel 3-0 din tur? Trebuie să învățăm din greșelile pe care le-am comis în meciul tur, să mergem în Polonia ca o adevărată familie și să aducem cele trei puncte.
Oficialii Federației au declarat că o eventuală ratare a calificării nu ar fi o tragedie pentru fotbalul românesc. Cum ai comenta acest lucru? Eu nu cred că ar trebui să ne gândim deja la o eventuală ratare a calificării. Trebuie să gândim pozitiv, să fim pregătiți pentru meciul din Polonia și să facem tot posibilul ca să câștigăm. Nu este nimic pierdut în momentul de față, este doar puțin dificil dar suntem fotbaliști profesioniști. Trebuie să strângem rândurile, să ne facem treaba cât mai bine și să câștigăm cele trei puncte.
Cum ai sărbători o eventuală calificare la Campionatul Mondial? Cu siguranță ar fi unul dintre cele mai fericite momente din viața mea. Sunt sigur că ne-am bucura împreună toți jucătorii și tot staff-ul.
Ți se pare că fotbalul românesc începe ușor, ușor să se ridice? Având în vedere că și CFR Cluj a ieșit din insolvență, după ce și voi ați ieșit anul trecut. Fotbalul românesc are nevoie de astfel de echipe puternice. Anul acesta a fost un play-off foarte puternic, au participat cele mai bune șase echipe din campionatul românesc și s-a jucat până în ultima etapă. Avem nevoie ca fiecare echipă să fie puternică din toate punctele de vedere. Fără probleme financiare, jucătorii ar putea să se concentreze 100% pe munca lor.
Cum ai reacționa dacă FCSB ar câștiga titlul la TAS? Pentru mine Viitorul e campioană, a demonstrat acest lucru pe teren. Ce se va întâmpla în urma procesului de la TAS este problema lor, Viitorul a demonstrat pe teren ce a avut de demonstrat.
Dacă Dinamo ar fi fost în sitauția FCSB-ului, ți-ai fi dorit ca oficialii echipei să acționeze la TAS? Noi jucătorii i-am fi felicitat pe cei de la Viitorul pentru că au tot meritul și tot respectul nostru.
CFR Cluj ar putea fi o candidată mai puternică în lupta pentru titlu cu Dan Petrescu pe bancă? Dan Petrescu este un profesionist desăvârșit, un antrenor care trăiește fotbalul 24 de ore din 24. Am lucrat cu dânsul, îl cunosc foarte bine iar ambițiile lui sunt foarte mari și cu siguranță va crea o echipă care să se bată la titlu anul viitor.
Chiar dacă ai lucrat cu el numai o lună la Tg. Mureș, ți-a lăsat impresia că este un antrenor mare? Da, cred că este antrenorul care se gândește cel mai mult la fotbal, dintre antrenorii cu care am lucrat. De dimineață până seară el se gândește numai la fotbal și trăiește pentru fotbal.
Cum ți se pare decizia LPF de a desființa Cupa Ligii? După părerea mea este o decizie greșită pentru că orice cupă în plus înseamnă mai multe jocuri pentru cei care joacă mai puțin. Aceștia ar fi avut mai multe meciuri în picioare.
Cum crezi că se va încheia această telenovelă legată de modernizarea stadionului Dinamo? Sper să se ajungă la o înțelegere și să se construiască un stadion al nostru, unde să spunem că avem casa noastră. Nu este ușor să jucăm o săptămână pe Arena Națională, o săptămână în Ștefan cel Mare. Niciodată nu știm sigur unde jucăm sau unde putem să ne atrenăm.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER