CS Știința Municipal Bacău continuă seria marilor victorii în handbalul intern juvenil. După ce a câștigat titlul la juniori I, Centrul coordonat de Gabriel Armanu a pus mâna pe trofeu și la juniori 3. De asemenea, clubul este calificat și la turneul final de juniori 2.
La turneul final de la Sighișoara rezervat juniorilor 3, formația coordonată de Gabriel Armanu și Valeriu Rugină a avut în componență numai 3 sportivi născuți în 2002, ceilalți fiind mai mici de vârstă (n. 2003-2004). Chiar și în aceste condiții, Știința a înregistrat victorii pe linie. Până la marea finală cu LPS Vaslui, echipa din Bacău a înregistrat următoarele rezultate: 33-31 cu CSU Suceava, 23-17 cu CSȘ Galați, 34-29 cu CSȘ Dinamo Brașov (meciuri în faza grupelor), 21-18 cu CSM București (semifinale).
În finala turneului de la Sighișoara, Știința și-a măsurat forțele cu LPS Vaslui și s-a impus cu 28-23. Prima repriză s-a încheiat la egalitate, 11-11, după care gruparea băcăuană a început mai bine a doua jumătate a meciului (16-12 min. 31) și s-a menținut la conducere până spre final. Adversarii au reușit să se apropie de două ori la un singur gol (21-20 min. 39, 22-21 min. 43), dar băcăuanii au gestionat mai bine ultimele minute și s-au desprins decisiv (26-21 min. 44), cucerind astfel medaliile de aur.
Medalia de bronz a fost câștigată de CSS Galați, care a învins CSM București în finala mică, scor 30-27
Alături de titlul de campioană națională, din echipa băcăuană a fost remarcat Darius Bran (11 goluri în finala mare), cooptat în echipa turneului pe postul de centru și desemnat totodată MVP-ul competiției. Știința a cucerit trofeul în următoarea componență:
Aki Marinescu, Marian Enculesei – portari; Darius Bran, Robert Cojocaru, Răzvan Frînghiu, Robert Asavastei, Eduard Ichim, Alin Andrei, Ștefan Armanu, Andrei Farcaș, George Dinu, Ciprian Compot, Darius Feldeș, Dumitru Liță, Vlad Bălan. Antrenori: Gabriel Armanu, Valeriu Rugină.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER