FC Botoșani a început campania de achiziții, iar marți după amiază au semnat cu doi jucători care în acest sezon au evoluat în Liga I. Este vorba de un portar în vârstă de 23 de ani și un mijlocaș de bandă dreapta.
Eduard Pap, fostul portar al formației ASA Tg. Mureș, îl va înlocui pe Călin Albuț. Noul portar al FC Botoșani are 23 de ani, și-a început cariera de fotbalist la Poli Timișoara, a mai evoluat la Luceafărul Oradea iar în ultima jumătate de an a apărat poarta echipei ASA Tg. Mureș. Al doilea transfer realizat de FC Botoșani este mijlocașul de bandă dreapta Tiberiu Serediuc. Suceveanul în vârstă de 24 de ani a făcut junioratul la Școala de Fotbal Gică Popescu, după care a jucat la Jiul Petroșani, CS Otopeni și Concordia Chiajna. În sezonul care s-a încheiat recent, a jucat în 22 de partide și a marcat un gol. Are 4 selecții la naționala U17, 2 selecții la U19 și 3 selecții la U21.
La capitolul plecări, până în momentul de față, FC Botoșani s-a despărțit de Sergiu Popovici, Călin Albuț, Alin Cârstocea, Andrei Hergheligiu și Endrik. Foarte probabil, vor mai pleca Gabi Vașvari, Mihai Roman și Răzvan Tincu. De asemenea, este posibil să plece și Golofca. Golgheterul FC Botoșani are două oferte dar oficialii clubului nu s-au decis dacă îl vor lăsa să plece, suma de transfer nefiind una foarte tentantă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER