De câtă susținere se mai bucură Daum din partea FRF? Burleanu: „Rezultatele… Cred că nimeni nu este mulțumit! Voi solicita un raport staffului tehnic!”

De câtă susținere se mai bucură Daum din partea FRF? Burleanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala României a învins reprezentativa statului Chile, scor 3-2, într-o partidă amicală disputată la Cluj, iar Răzvan Burleanu a lăsat de înțeles că o eventuală despărțire de selecționerul Christoph Daum este posibilă.

Burleanu a precizat că rezultate slabe din actuala campanie de calificare pentru Campionatul Mondial vor fi analizate și se va lua o decizie în consecință. De asemenea, președintele FRF a mai precizat și că tehnicianul german are trecut în contract calificarea naționalei la turneul final din Rusia de anul viitor.

„E un meci amical, dar e un rezultat pe baza căruia poți să construiești. Șanse de calificare nu mai sunt, nu are rost să ne amăgim, putem spera, dar trebuie să fim cu picioarele pe pământ, ai doar șase puncte în momentul de față. Doar un rezultat pozitiv în Polonia ne-ar fi putut ține în continuare. În momentul de față trebuie să ne gândim foarte bine, să avem o analiză, să vedem care sunt cauzele, de ce nu am făcut mai mult și, în același timp, să vedem unde trebuie să intervenim.

Nu am discutat nici de demisie, nici de reziliere, ar fi fost total neprofesionist să ai o asemenea discuție cu staful tehnic între două meciuri, la un interval de trei zile. În mod cert voi solicita un raport stafului tehnic, care să fie discutat la nivel de Comisie Tehnică și apoi prezentat în Comitetul Executiv. Rezultatele… Cred că niciunul dintre noi nu este mulțumit de rezultate. Este o dezamăgire că nu am reușit să ne depășim limitele. Ceea ce îmi pare nespus de rău este că nu reușim să avem rezultate mai rapid, mă refer la rezultate la care se lucrează, totuși.


Am vorbit de o perspectivă pe termen lung la echipa națională, pentru că nimic nu te recomandă să obții rezultate de pe o zi pe alta, nu poți să dai naștere unor jucători, nu poți să faci absolut nimic pe termen scurt. Am discutat și de proiectul Euro-2020. Dar în același timp, atât eu, cât și domnul Christoph Daum am vorbit de acest obiectiv, calificarea la Campionatul Mondial. Contractul lui Daum avea acest obiectiv, calificarea la Campionatul Mondal. Voi solicita un raport de analiză din partea stafului tehnic, care va fi discutat la nivel de Comisie Tehnică, iar analiza Comisiei Tehnice va fi discutată în Comitetul Executiv al FRF, după care vom lua o decizie.

Vă invit să așteptăm acest parcurs, după o să putem să avem un punct oficial din partea federației și să clarificăm lucrurile. În cel mai scurt posibil vor veni aceste analize. Nu regret numirea pe care am făcut-o în ceea ce-l privește pe Christoph Daum. În același timp un antrenor este ținut de rezultate, iar rezultatele nu ne avantajează. Cu toții, nu avem răbdare să construim. Cred că domnul Christoph Daum are foarte multe plusuri. Sunt mulți jucători tineri care au apărut față de Euro-2016″, a declarat Răzvan Burleanu la finalul partidei cu Chile.

Președintele FRF a afirmat că a avut o discuție cu Christoph Daum legată de comportamentul selecționerului la conferința de presă premergătoare amicalului cu Chile. Atunci, deranjat de întrebările jurnaliștilor care îl întrebau dacă are de gând să demisioneze după înfrângerea cu Polonia, Daum a avut o reacție nervoasă și a părăsit sala de conferințe.

„Am discutat cu el despre această reacție. Câteodată, simt o acumulare de răutate din exterior, ca și când nu s-ar vrea binele naționalei. Toți ar trebui să ne asumăm o perspectivă de a construi, pentru că toți ne dorim binele echipei naționale. Cui folosește, dacă intrăm într-o zonă din aceasta de a dărâma sau chiar de a umili? E foarte greu să fii în pielea jucătorilor cu această presiune, noi încercăm să luăm această presiune de pe umerii lor. În această seară (n.red. marți seară) au evoluat jucători foarte tineri și dacă am pune o presiune în plus credeți că putem obține foarte mult”, a mai declarat Burleanu.

Echipa națională de fotbal a României a câștigat, marți, scor 3-2, meciul amical jucat cu prima reprezentativă a statului Chile, la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena.

Au marcat: B. Stancu 31′, N. Stanciu 60′, Băluță 83′ / Vargas 8′, Valencia 18′.

  • 0-1: Alexis Sanchez îi strecoară mingea printre picioare lui Marin, balonul ajunge la marginea careului, acolo de unde Vargas șutează violent la colțul lung, iar Pantilimon se recunoaște învins.
  • 0-2: marcatorul primului gol a primit mingea în mijlocul careului tot din bandă, Valencia a învăluit, mingea a ajuns la acesta, iar Pantilimon a fost învins pentru a doua oară, printre picioare.
  • 2-1: Bogdan Stancu înscrie dintr-o lovitură liberă executată de la marginea careului de 16 metri.
  • 2-2: Stanciu primește mingea la marginea careului și trage plasat la colțul lung, mingea lovește bara și se duce în poartă.
  • 3-2: Stanciu trage de la distanță, portarul chilian respinge în față, iar Băluță, pe fază, înscrie simplu, cu latul, de la 10 metri.
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi obligați
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi obligați
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×