Sâmbătă, 17 iunie, debutează Cupa Confederațiilor. Competiția ce va dura până pe 2 iulie va fi găzduită de Rusia, gazda Campionatului Mondial din 2018, și reprezintă un „preview” al turneului final de anul viitor.
Rusia (țara gazdă), Noua Zeelandă (campioană în zona Oceania), Portugalia (campioana Europei), Mexic(campioană în zona CONCACAF), Camerun (campioana Africii), Chile (campioana Americii de Sud), Australia (campioana Asiei) și Germania (campioana mondială) sunt cele opt echipe care se vor duela la Cupa Confederațiilor din acest an. Cele opt participante vor fi împărțite în două grupe și vor juca în patru orașe: Sankt Petersburg (stadionul Krestovsky – 68.134 locuri), Kazan (Kazan Arena – 45.379), Moscova (Otkrytiye Arena, stadionul lui Spartak – 45.360) și Sochi (Fisht Olympic – 47.659).
Rusia va deschide cea de-a 10 ediție a Cupei Confederațiilor și va juca pe stadionul din Sankt Petersburg, arena lui Zenit. Același stadion va găzdui și finala ce va avea loc pe 2 iulie. Prima semifinală va avea loc pe 28 iunie, pe Kazan Arena, iar cea de-a doua se va desfășura o zi mai târziu, la Sochi, pe Fisht Olympic. Meciul ce va decide ocupanta locului trei va avea loc la Moscova, pe 2 iulie, pe Otkrytiye Arena.
Cum arată grupele:
Programul meciurilor:
Semifinalele vor avea loc pe 28, respectiv 29 iunie, cu începere de la ora 21:00. Meciul pentru locul trei se va desfășura pe 2 iulie, ora 15:00, iar marea finală va fi în aceeași zi, de la ora 21:00.
Cupa Confederațiilor în cifre:
*date oferite de fifa.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER