Gest șocant pedepsit ca atare al unui bărbat din capitala Algeriei, Alger.
Acesta și-a ținut fiul minor atârnat peste pervazul unui geam, amenințând că îi va da drumul dacă nu strânge 1000 de like-uri într-o postare pe Facebook.
Totul s-a petrecut în propria locuință, la etajul 15 al unui bloc, iar bărbatul și-a fotografiat copilul, în timp ce-l ținea de gulerul tricoului. „1000 de like-uri sau îi dau drumul!„, a fost mesajul alăturat imaginilor șocante.
Postarea s-a viralizat rapid, iar la scurt timp organizațiile pentru protecția copilului au intrat pe fir. Tatăl iresponsabil a fost adus în fața legii. I s-a făcut dosar penal, a fost decăzut din drepturile părintești, iar ulterior condamnat la doi ani de închisoare.
„Acesta nu este un tată, este un terorist”, a fost reacția lui Dalila Belkheir, un activist pentru drepturile copilului care a mediatizat intens cazul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER