Astra Giurgiu, fosta campioană a României, a câștigat, joi, scor 3-1, meciul jucat cu Triglav Kranj, a doua partidă de pregătire din cadrul cantonamentului desfășurat în Slovenia.
Viorel Nicoară, în prima repriză, Silviu Balaure și Robert Vâlceanu, venit de la FCSB, după pauză, au înscris golurile formației pregătite de Edward Iordănescu. Brazilianul Marquinhos a ratat o lovitură de la 11 metri în repriza secundă.
Echipa trimisă de Edward Iordănescu în teren, la începutul meciului, a fost următoarea: Boșneag – Belu, Pitian, Bejan, Stan – Dandea, Mrzjlak – Balaure, Ioniță, Marquinhos – Nicoară. Pe parcursul meciului au mai intrat portarul Iliev și jucătorii de câmp Vâlceanu, Boboc, Biceanu, R. Moise, Butean.
În primul meci din cantonamentul sloven, Astra Giurgiu a pierdut cu Trepca 89, campioana din Kosovo, scor 2-4.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER