SERIAL ECHIPELE REÎNFIINȚATE | U Cluj intră în Liga 3 cu 400.000 de euro, bani de la Primărie. Sabău: „Vrem promovarea. Goga, Giurgiu și Abrudan rămân. Vin Albuț, Onicaș și Ursu. Bugetul e asigurat deja”

Redactor:
Matei Udrea
SERIAL ECHIPELE REÎNFIINȚATE | U Cluj intră în Liga 3 cu 400.000 de euro, bani de la Primărie. Sabău:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dintre cele patru echipe importante care au pornit de la zero anul trecut și au reușit acum să promoveze în Liga 3, U Cluj (numită, în primul sezon, „Alb-Negru” al Studenților Clujeni) pare să beneficieze de cea mai puternică susținere din partea autorităților locale. În timp ce Petrolul Ploiești a fost finanțată de suporteri și, acum, preluată de compania Veolia, iar Farul Constanța și Oțelul Galați sunt administrate și conduse de suporteri, primind diverse sume de la edilii orașelor respective, în schimb la U Cluj situația este pe dos. Proiectul a fost prezentat anul trecut, în regim de urgență, în ședința Consiliului Local, a fost aprobat în unanimitate și îl are ca președinte pe politicianul liberal Radu Constantea, care este și consilier local. Noua grupare mai are, ca membri fondatori, și șase universități clujene, primind de la Primărie atât sigla, cât și palmaresul vechiului U Cluj, fondat în 1919 de studenții români.

La Cluj pare să fie un caz cu totul și cu totul special în România: politicienii, suporterii și fotbaliști emblematici ai clubului și-au dat mâna pentru a împinge echipa înapoi, în Liga 1.

> Finanțarea este asigurată, în proporție covârșitoare, de Primărie.

> Suporterii au fost de acord cu proiectul și, după cum explică Mădălin Hasnaș, reprezentant al galeriei, au intrat într-o colaborare stânsă cu conducerea numită de Primărie, urmând să aibă inclusiv reprezentanți cu drept de vot în Comitetul Director.

> Activitatea executivă la club este coordonată de fostul internațional Ovidiu Ioan Sabău, numit manager general. Acesta a declarat, pentru ProSport, că nu are de gând să plece de la club până când nu-și va fi îndeplinit promisiunile făcute anul trecut, indiferent ce oferte ar apărea pe parcurs.

O altă particularitate interesantă, expusă de Sabău, este aceea că nu există o grabă extraordinară pentru a realiza promovarea în Liga 1. Dacă suporterii vor să vadă U Cluj în Liga 1 la sărbătorirea centenarului, în 2019, în schimb Moțul, mai cumpătat, spune că pe el l-ar interesa în primul rând o organizare judicioasă și realizarea unei baze sportive unde copiii Clujului să poată învăța fotbalul. Sabău nu refuză ideea promovării în 2019, dacă acest lucru va deveni posibil, dar consideră prioritară construirea unei infrastructuri pentru o echipă care „nu a avut niciodată nimic al ei”.

Cert este că elementele enumerate mai sus, combinate, fac din U Cluj o candidată foarte puternică la revenirea rapidă în Liga 1. Finanțarea de la buget (care va putea fi și mai mare după Ordonanța de Urgență dată de guvernul Grindeanu luna trecută) asigură predictibilitate și stabilitate, dar și posibilități mai mari decât ale multor altor cluburi. Pentru Liga 3, Sabău anunță un buget de 400.000 de euro. Bani cu care este aproape imposibil ca o echipă, oricare ar fi ea, să nu reușească promovarea.

Legătura cu suporterii asigură susținerea publicului, lucru inexistent azi chiar la multe echipe din Liga 1.

Prezența lui Sabău la conducerea clubului reprezintă, în sine, o garanție pentru jucători. U Cluj a avut în echipă, anul trecut, jucători care au evoluat inclusiv în cupele europene. În sezonul viitor, alți fotbaliști cu experiență vor veni în lot.

Sabău: „Lumea are mari așteptări de la mine. Nu voi pleca de aici atât timp cât pot să-mi duc la bun sfârșit obiectivele”


Ovidiu Sabău conduce sportiv proiectul U Cluj către Liga 1. Credit: contul de Facebook al lui Ovidiu Sabău

ProSport a stat de vorbă cu Ovidiu Sabău, managerul general de la U Cluj, despre ceea ce pare să fi devenit proiectul său de suflet.

ProSport: Salut, Ovidiu. Felicitări pentru promovare.
Ovidiu Sabău: Merci, merci.

Te deranjez câteva minute…
E în regulă. Sunt cu băieții la o masă. Azi e ultima zi, se intră în vacanță (n.r. – dialogul a avut loc duminică, a doua zi după promovare).

Câteva vorbe despre sezonul care a trecut. A fost mai greu decât te așteptai anul trecut, pe vremea asta?
N-am avut nicio emoție în ceea ce privește echipa. Am avut emoții dacă mă pot ține de cuvânt vis-à-vis de angajamentul financiar pe care mi l-am luat față de jucători. Asta a fost singura emoție. Toți au venit pentru că știau că sunt aici și că sunt preocupat, în primul rând, să mă achit de obligațiile și promisiunile pe care le-am făcut. Deci, mie îmi este foarte ușor să îi aduc pentru că ei știu… Îmi spun: „Dacă sunteți dumneavoastră acolo, vin pentru că știu că ați fost fotbalist, sunteți antrenor și ne respectați”.

Deci au venit mai degrabă pentru cuvântul tău, decât…
Da. Exact. Anul trecut am început fără să avem absolut nimic. A fost foarte greu când am început. Eram trei oameni care ne-am apucat de treabă. A fost domnul Radu Constantea, care e președinte, băiat mai tânăr, și domnul Cosmin Irimieș (n.r. – director adjunct la Universitatea Babeș Bolyai). Noi trei am fost când am început. A fost greu, pentru că n-am avut nimic și am început cu două săptămâni înainte de startul sezonului. Marele avantaj a fost că și-au dat acordul Dorin Goga, Gabriel Giurgiu și Ovidiu Abrudan. Și-au dat acordul și atunci, în spatele lor, a fost mult mai ușor să-i aduc și pe ceilalți jucători, care și-au dat seama că aici se dorește reconstrucția echipei. Din păcate, am pierdut jucători tineri. N-am reușit să-i țin nicicum, că n-au vrut să rămână la Liga 4 mulți dintre ei. A plecat Moruțan (n.r. – la FC Botoșani), Alex Pop (n.r. – la Viitorul). N-aș fi vrut să-i pierdem pentru că sunt de perspectivă, iar eu pun bază mare și pe reorganizarea centrului de copii și juniori. Dar, fotbalistic, sportiv, a fost OK.

„Oamenii să vadă: da, domnule, e ceva nou, e transparență totală, banii merg acolo, sunt controlabili”


Indicatoarele rutiere spre oraș au fost umplute de suporterii clujeni cu autocolante având însemnele echipei. Credit foto: contul de Facebook „Peluza sepcile rosii”

Banii de unde au venit?
Păi, o parte au venit de la Primărie, iar o parte de la mici sponsori.

La Cluj este genul de organizare existent și la alte cluburi susținute de suporteri care au promovat acum în Liga 3? Cu socios care plătesc cotizație?
Asta e altceva. Noi avem cei mai mulți membri cotizanți. Avem peste 1.000 de membri cotizanți care și-au plătit cotizația și anul trecut, și anul acesta. Ă‚sta e un mare avantaj. Și faptul că i-am avut în spate – sigur, fără niște sume extraordinare, dar ne-au ajutat foarte mult –  membrii fondatori care au înființat noua societate. Cele șase universități. Cele mai importante universități, care au fost membrii fondatori, plus Primăria.

Din momentul ăsta, care este planul? Rămâi la club?
Eu nu voi pleca de aici atât timp cât pot să-mi duc la bun sfârșit obiectivele. Lumea are mari așteptări de la mine. Trebuie să am, în primul rând, stabilitate financiară. Nu voi pleca pentru alte oferte sau… Eu voi pleca de aici doar în momentul în care nu mă voi putea ține de promisiunile pe care le fac jucătorilor aduși. Partea financiară. În rest, nici nu se pune problema. Și aici sper să nu avem probleme și să întrerupem reconstrucția acestei echipe.

În sezonul viitor, finanțarea de unde ar urma să vină? Tot de la Primărie?
Acum, noi fiind club sportiv, legal, se știe foarte bine că primăriile pot finanța sportul local până la 5% din buget. Așa va fi și, pe urmă, vor mai fi și alți sponsori pe care îi atragem. Sigur că la Liga 4 a fost mai greu, dar cred că la Liga 3 vom mai găsi și alți oameni. Unii dintre ei încă tatonează, să vadă dacă este o treabă serioasă. Noi, fiind implicați direct, trebuie să fim foarte atenți, să nu avem scăpări și să fie o transparență totală, pentru că, dacă se pierde încrederea și oamenii nu sunt informați corect, iar noi nu ne ținem de angajamente, atunci sigur că oamenii vor fugi iar de echipă. Iar noi nu dorim acest lucru.

Acum, seriozitatea poate fi punctul forte.
Exact! Aici trebuie să punem accentul, pentru ca oamenii să vadă: da, domnule, e ceva nou, e transparență totală, banii merg acolo, sunt controlabili și se dorește acest lucru pentru comunitate, iar noi dorim să participăm cât mai mult, pentru că este echipa noastră, a orașului. Este ceea ce, de fapt, ne dorim: U Cluj să redevină ce a fost odată, echipa comunității și a orașului.

„Eu nu vreau să fac echipă de Liga 3. Eu vreau să fac o echipă foarte bună de Liga 2. Și, cu foarte mici retușuri, o am deja”


Ovidiu Sabău, manager general la U Cluj, în tribună, la unul din meciurile echipei pe care o conduce. Credit foto: contul de Facebook al lui Ovidiu Sabău

Ai avut deja discuții cu cei de la Primărie?
Noi avem deja bugetul asigurat anul acesta. Probabil că o să mai avem undeva, 70-80-100.000 de euro care vor veni din sponsorizări. Dar noi avem bugetul asigurat. Iar de la anul, sigur, se va modifica, odată cu noua lege.

Cât estimezi că va costa promovarea în Liga 2 în sezonul următor? Îmi imaginez că asta îți propui.
Un buget 400 și ceva, 500.000 de euro, eu cred că… Pentru că nu vreau să fac echipă doar pentru Liga 3. Eu vreau să fac o echipă foarte bună de Liga 2. Cu foarte mici retușuri, o am deja. Pentru că eu nu vreau să schimb toată echipa. Așa că investiția mare s-ar putea să fie acum, decât ca să promovezi din Liga 2 în Liga 1.

Interesant este că și celelalte echipe reînființate, precum Petrolul și Farul, vor să promoveze la anul în Liga 2, iar peste încă un an, în Liga 1. La anul ar fi înghesuială mare în Liga 2. Multe echipe careși vor propune promovarea în Liga 1.
Știi cum e… Eu o să fac o analiză foarte serioasă la Liga 2 și o să vedem dacă, într-adevăr, merită să ne fixăm obiectiv promovarea în Liga 1 din primul an. Pentru că eu vreau să construim o bază pentru centrul de copii și juniori. Acolo costă foarte mult. Clujul are foarte mare potențial la copii și juniori. Și sunt foarte mulți tineri, foarte multe școli private care aduc copii și joacă fotbal. Foarte mulți copii talentați în Cluj. Iar această echipă nu are nimic, n-a avut niciodată nimic care să-i aparțină, și atunci cred că primul pas, și sper să-i conving pe toți cei implicați, cel mai important lucru este ca acest club să aibă baza proprie. Exact cum are Gică Hagi. Să ai baza ta proprie. Pentru că nu exiști dacă nu ai așa ceva. Orice echipă din lumea asta are 3-4 terenuri care sunt ale ei. Noi nu avem nimic al nostru! Nimic despre care să spunem: uite, asta este a noastră! Cu această bază, altă valoare ai! Cu o bază, altfel poți să te antrenezi, altfel te poți organiza atât pentru prima echipă, cât și pentru juniori. Sigur că putem să închiriem un teren, dar este amatorism, nu suntem la nivelul la care să spunem că în 3-4 ani putem scoate fotbaliști. Deocamdată, întârziem mult la capitolul bază sportivă. Deci, revenind, dacă lucrurile merg și le putem face pe amândouă, de ce nu? Dar, dacă mă întreabă pe mine ce vrei mai mult, eu spun că vreau să reorganizez și să construiesc o bază sportivă. Pentru că mă interesează viitorul acestui club. Iar viitorul stă în tineri. Să mă autofinanțez. Cum face Hagi. Nu asta e rețeta extraordinară? În sărăcia care este acum, cu tot mai puțini bani în fotbal… Dacă acum, când te obligă situația, nu vezi perspectiva asta…

„Din noul sezon ne vom numi Universitatea”

Clujul întotdeauna a dat jucători buni.
Am avut mereu fotbaliști importanți. Acum, fiind Cluj, no… Din punct de vedere economic, orașul a crescut extraordinar de bine, a crescut populația, a ajuns undeva, aproape de 500.000, foarte multe familii se stabilesc aici, vin din provincie, și atunci vor fi foarte mulți copii care pot veni la fotbal.

Problema numelui cum o rezolvați? Când redeveniți U Cluj?
E OK! Gata, din noul sezon ne vom numi Universitatea.

Cum ați intrat în posesia brandului?
Brandul și palmaresul erau la Primărie. Cel care le-a închiriat nu s-a achitat de obligații, așa că brandul au revenit la Primărie. Primăria ni le-a dat nouă.

Când preconizezi că va promova U Cluj în Liga 1?
Depinde, sigur, ce alegem. Pentru că nu decid numai eu. Eu îmi spun punctul de vedere, ce gândesc și cum văd lucrurile. Sigur că sunt oameni peste mine care ar putea zice: nu, noi vrem să promovăm. Dacă îmi convine, rămân, dacă nu, asta e, să vină alții.

Dar din punctul tău de vedere, în câți ani ai vedea înapoi echipa?
Dacă ar fi buget și ar fi bani, eu nu-mi fac probleme. Pot, în doi ani, să construiesc, să caut. Am un an la dispoziție să umblu, să aduc încă 4-5 jucători. La anul, 80-90% să fie formată echipa, să joace un an împreună, ceea ce ar fi un mare avantaj, iar la anul să ne luptăm să promovăm. Nu-mi fac probleme. Avem stadion, avem public, care… Exact ca și la Petrolul. Ai văzut ce atmosferă e la noi la fiecare meci. Și acum, la baraj, la Târgu Lăpuș, ai văzut ce susținere am avut. E un public care te împinge, te susține.


Dorin Goga, 33 de ani, este vedeta lotului cu care U Cluj a promovat anul acesta și atacă, în noul sezon, intrarea în Liga 2

Rămân pe loc Goga, Giurgiu…
Da, rămân. Acum l-am luat pe Albuț, portar de Liga 1. Până în iarnă a fost titular la Botoșani. A mai venit Onicaș. A venit și Sorin Cordoș, care a jucat la Luceafărul, dar a mai fost la U Cluj când a falimentat echipa. L-am luat pe Ursu, jucător tânăr, pe care eu îl consider foarte talentat, dar care până în momentul de față nu prea a ieșit în evidență.

Nu vă costă mult?
Nu. Toți sunt gratis. Vin liberi de contract.

Mă refer la salarii. La banii pe care vi-i cer.
Nu. Salarii de Liga 3. Normal, U Cluj fiind echipă cu pretenții… Dar nu sunt sume mari deloc.

„Foarte importantă este reputația. Este mult mai ușor pentru mine”

Și au acceptat ei să vină la Liga 4 și, acum, la Liga 3?
Da, pentru că sunt jucători care au evoluat la anumite echipe și care nu și-au luat banii de 6 luni de zile. Și atunci, consideră că mai bine e să ia mai puțin dar să știe că iau banii. Foarte importantă este reputația pe care ți-o faci. E mult mai ușor pentru mine. Sunt jucători sunați de alți jucători care spun: „Uite, m-a contactat Sabău, acolo sunt oameni serioși, se plătește la timp? Sau e ca-n alte părți?”. Și află că aici se dau banii la timp. Dacă ți s-a spus că în 25 se plătește, atunci să știi că exact în 25 intră banii! Pentru mine, repet, este foarte ușor. Mă ajută enorm. Pentru că fotbalistul spune: „OK, nu câștig 500 de euro, ci doar 400 sau 300, dar mă duc acolo pentru că știu că mi-i iau”.

Poți să-mi spui cât ați cheltuit cu promovarea?
Nu știu să-ți spun cu precizie. Dar pot să-ți spun că în anul calendaristic 2017, însemnând returul Ligii 4 și, la toamnă, turul Ligii 3, avem programați aproximativ 200.000 de euro. Poate ceva mai mult. Din punct de vedere financiar, președintele Radu Constanda poate să-ți spună cu exactitate, nu e niciun secret. Dar, cu aproximație, pe 2017 avem programați ceva mai mult de 200.000 de euro. Asta e suma.


 

De dragul echipei, suporterii clujeni au făcut pace cu Sabău și consideră normală conectarea la banii publici. Mădălin Hasnaș, reprezentant al galeriei: „Vom avea 4-5 reprezentanți în Consiliul Director”


Suporterii „Șepcilor roșii” păstrează o conexiune clară cu originile clubului U Cluj, care a fost înființat în 1919 de studenții români după ce orașul a fost eliberat de armata română de sub ocupația maghiară. Credit foto: contul de Facebook „Peluza sepcile rosii”

Mădălin Hasnaș, suporter cotizant implicat în proiectul U Cluj „încă dinainte să fie demarat”, după cum spune el, a demonstrat, în dialogul cu ProSport, că este la curent cu toate planurile pe care le are conducerea clubului. Acesta afirmă că galeria „Șepcilor roșii” susține în totalitate proiectul, urmând ca membrii săi să intre în scurt timp și în conducere, cu drept de vot.
Dincolo de suspiciunile (întâlnite și la alte echipe) privind eventuale uneltiri ale rivalilor din oraș și de intențiile nu tocmai bune ale jandarmilor, este de remarcat că suporterii clujeni consideră firesc și chiar indicat ca echipa lor să funcționeze cu bani publici.

Iată cum descrie Mădălin Hasnaș relația suporterilor cu U Cluj: „Momentan, suntem peste 1.100 de membri. Cred că am trecut deja de pragul ăsta. Cotizația este de 100 de lei anual. Structura actuală a clubului se bazează pe o relație foarte strânsă cu suporterii. Ne întâlnim regulat cu conducerea. Poate cu Sabău mai puțin, pentru că el este mai retras, dar ne întâlnim cu Radu Constantea, avem ședințe lunare cu el și tot timpul ne transmite ce se întâmplă. Cea mai tare chestie la un club mi se pare asta, să fie transparent, să fie sincer cu tine, să-ți spună unde se greșește. De exemplu, în ultima vreme n-am mai dat torțe. Ne terorizează Jandarmeria, ne amenință cu amenzi foarte mari. Sunt banii noștri și noi nu vrem să ne batem joc de club, nu-ți permiți să iei cotizația a 100 de oameni că vrei tu să aprinzi 20 de torțe. Și să-ți mai dea și interdicție. Am renunțat, momentan. Căutăm alte soluții pentru spectacol. Ei au venit și ne-au spus situația. Nu ne-au spus: «Bă, nu mai aprindeți, că-i groasă treaba!» Au venit și ne-au spus: «Aveți grijă, că dacă mai aprindeți, cam astea-s repercusiunile și s-ar putea să suferim și noi, și voi. Faceți cum vreți». Și am convenit, de comun acord, că până nu se schimbă legile, să renunțăm. Nu are rost”.


Mădălin Hasnaș (stânga) a povestit pentru ProSport cum văd suporterii echipei U Cluj proiectul început acum un an, din Liga 4. Credit foto: contul de Facebook al lui Mădălin Hasnaș

Legătura cu șefii clubului are un aspect mai degrabă informal, decât formal: „La discuțiile cu președintele mergem, în general, câte doi din fiecare brigadă. Ne întâlnim cu el și povestim undeva, la niște beri. Ca și cum ar fi un grup de prieteni. Nu e o relație din asta, cum a fost până acum, că ne întâlnim cu finanțatorul sau cu nu știu cine și trebuie să fim rezervați în declarații. Discutăm cu el ca și cu un prieten, cu un apropiat. La discuțiile astea suntem, de obicei, cam 50 de inși. Oricum, la numărul ăsta, nu te poți înțelege. Oricând am avut nevoie sau orice am cerut, ne-a prezentat actele. Acum urmează să ne alegem membri și în Consiliul Director, fiecare cotizant va avea opțiunea de a vota omul lui de încredere să fie acolo. Vom avea noi, din galerie, 4-5 oameni în conducere. Vom avea inclusiv drept de vot”.

Cel mai important este că, la U Cluj, atât suporterii, cât și conducătorii clubului par să fie optimiști. „Avem mare încredere în proiectul ăsta. Eu cred că, în anii următori, va trebui să avem mult mai mulți membri. Sper ca, până ajungem în Liga 1, numărul membrilor cotizanți să urce la 5.000. Iar asta ține numai de noi. Vom face și niște acțiuni în toamnă. Mai strângem niște abonați, niște bani pentru club. Eu zic că e foarte palpabilă promisiunea lui Sabău și Constantea, la centenar vom fi înapoi, în Liga 1. Adică în 2019″, spune Hasnaș.

„Cei de la CFR vor săși înscrie echipa în Liga 3 tocmai ca să ne pună nouă piedici”

Suporterul „studenților” clujeni crede cu tărie că rivalii de la CFR complotează împotriva echipei sale: „Cei de la CFR vor să-și înscrie echipa a doua în Liga 3. Tocmai ca să ne pună nouă piedici. De fapt, ei oricum asta au făcut tot timpul. Ei încearcă prin orice metode, inclusiv cu Jandarmeria. La noi, Jandarmeria, brigada mobilă, e plină de postere cu CFR. Nu spun chestia asta cu răutate, dar ei, prin orice mijloace, au încercat să ne pună pumnul în gură, să nu promovăm, să nu reușim. Îi deranjează prezența noastră în Cluj. Mă rog, s-a văzut câți spectatori am avut noi în Liga 4 și câți au fost la ei în tribune. Chestia asta îi deranjează foarte tare. Tot timpul, asta au făcut, să ne pună bețe în roate”.

„Când a venit Sabău aici, am avut o ședință la cuțite cu el, l-am contestat foarte tare. Dar e un om de încredere”


Bilete la unul din meciurile de Liga 4 disputate în sezonul trecut de U Cluj. Credit foto: contul de Facebook „Peluza sepcile rosii”

Relația suporterilor cu Sabău nu a fost tot timpul amicală, deși acesta din urmă, fost jucător și antrenor la U Cluj, este poate cel mai important fotbalist pe care l-a dat acest oraș în ultimii 30 de ani. Totuși, părțile au ajuns la un armistițiu tocmai pentru a putea ajuta echipa. „Aici e o construcție sănătoasă. Sabău e și un om de încredere. Noi, când a venit aici, am avut o ședință la cuțite cu el, l-am contestat foarte tare. El a plecat de la echipă de două ori, n-a vrut să spună motivul. Ne-a spus că a fost forțat de împrejurări. Asta a fost situația. Dar, până la urmă, dacă nu îi dai credit unui om care vrea să te ajute la greu și care îți promite că de data asta facem să fie bine, cui să îi dai credit? Eram la ananghie, omul a venit și ne-a spus: eu nu vreau să mă bat cu pumnul în piept că vă duc în Liga 1. Cel mai bine e să lăsați faptele să vorbească! Ne întâlnim peste câteva luni, să vedem ce am făcut și să vă prezint situația. I-am răspuns: bine, omule, dar iar pleci? Ne-a răspuns că speră să nu mai fie cazul. Asta am înțeles noi”, povestește Hasnaș.

„Noi tot timpul am vrut bani de la Primărie”

Există însă și o dilemă măcar de ordin moral, dacă nu chiar mai mult decât atât, pe care suporterii n-o percep astfel din interior. Finanțarea cluburilor cu bani publici a fost contestată de patronii unor echipe care se văd puși, astfel, într-o competiție inechitabilă. Cel mai cunoscut dintre nemulțumiți a fost chiar Gică Hagi, care a declarat că autoritățile locale ar trebui să se oprească la finanțarea sportului de masă și la infrastructură, fiind de dorit neimplicarea acestora în sportul profesionist. Hasnaș, reprezentantul suporterilor clujeni, e de altă părere: „Noi tot timpul am vrut bani de la Primărie, și mi se pare și normal, pentru că stadionul s-a făcut datorită exclusiv suporterilor, care au ieșit în stradă 6-7.000 și au cerut stadion și au făcut proteste. Oricine ar zice și orice, tot orașul ține cu U! Noi n-am zis că vrem să depindem de Primărie, noi am spus că ni se pare logic ca Primăria din orașul local să ne ajute. Mie, ca un plătitor de taxe, mi se pare normal ca primăria să ajute echipa pe care o susțin eu și încă 20.000 de oameni”.


> Echipa „Alb-Negru” al Studenților Clujeni care a promovat sâmbătă, 24 iunie 2017, în Liga 3, după 6-0 în deplasare, cu Lăpușul Târgu Lăpuș: Man – Budăcan, Abrudan, Ionescu, Manu – Giurgiu, Fodor (Fizeșan) – Takacs, Goga, Hîmpea (Chiorean) – Lemac. Antrenor: Marius Popescu

Marcatori: Takacs (14), Hîmpea (51), Giurgiu (58 – penalty), D. Goga (64), Budăcan (90)
În prima manșă a barajului, pe „Arena Cluj”, scorul fusese 8-0.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×