#20pentru20 | Evenimentele pe repede înainte petrecute în cariera lui Nedelcu! Titular la Viitorul, debutul la națională, titlul și un mare „NU” transmis FCSB-ului, totul la 20 de ani | Episodul 2

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • #20pentru20 e campania ProSport demarată odată cu aniversarea a două decenii de viață a brandului lansat pe 2 iulie 1997. Sub umbrela #20pentru20 vor intra poveștile de viață a 20 de sportivi români cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, născuți exact în anul apariției ProSport. De ce au ales disciplina pe care au urmat-o, ce obstacole li s-au ivit în carieră, momente haioase, oameni esențiali și întâmplări ciudate… toate la #20pentru20.

ProSport a realizat un interviu cu proaspăt câștigătorul campionatului în Liga 1, Dragoș Nedelcu. Sunt câte 20 de ani de carieră de fiecare parte. În 1997, ziarul debuta pe prima pagină cu titlul „Dinamo ia tot”. Între timp, la două decenii distanță, polul de putere s-a mutat din „Ștefan cel Mare” în… Ghencea ne-am fi dorit să putem spune. Nu, la Berceni momentan. Puterea de cumpărare s-a inversat față de acum două decenii, atunci când Daniel Florea și Daniel Rednic încununau perioada fastă de transferuri de la Dinamo. Monopolul pe piața transferurilor din Liga 1 îl are Gigi Becali, salariul oferit la FCSB este tentant, performanța bate la ușă, transferul în Occident este fezabil.

El s-a împotrivit. Dragoș Nedelcu a spus „nu” unei șanse, pe care mulți ar accepta-o fără să stea pe gânduri. A ales echipa momentului din România: Viitorul. Mijlocașul de 20 de ani trage tare în Slovenia, după ce în urmă cu o lună jumătate a bifat pe lista de dorințe „să câștig titlul”. Pe Nedelcu l-am prins în timpul liber dintre antrenamente.

„E greu! E cantonament”.

Cum este Dragoș Nedelcu la 20 de ani, după ce a câștigat campionatul României și a avut și câteva oferte importante, printre care și de la FCSB?
E ceva extraordinar. Nu m-am gândit, atunci când m-am apucat de fotbal, că voi câștiga campionatul la o vârstă atât de fragedă. Nu mă așteptam la oferte, sincer, dar jucând foarte bine ele au venit. Când m-am apucat de fotbal mă gândeam că voi ajunge la un nivel mediu. Voiam să ajung să joc în Liga 1. Dar după ce am ajuns aici, la domnul Hagi, ușor-ușor am început să cred.

Cum s-a desfășurat viața ta din momentul câștigării campionatului?
Lumea te privește altfel atunci când ești cel mai bun. S-a schimbat mult în bine. E un sentiment altfel când ești cel mai bun. A fost o decizie strict personală să nu plec la Steaua. Așa am simțit, să rămân la Viitorul. Chiar nu știu cum să-ți explic. Din punct de vedere financiar era mult mai bine decât aici. Așa am simțit. Nu pot să dau o expicație.

A fost instinctul?
Da, exact. Până la urmă, asta a fost decizia mea, îmi asum. Vom vedea pe viitor.

În cariera ta, până la 20 de ani, cine te-a motivat cel mai mult? De ce te-ai apucat de fotbal?
M-am apucat de plăcere. La 8 ani, tata mi-a făcut un cadou. M-a dus la fotbal. Când eram mic mă jucam cu mingea. Eu fiind de la țară, mă jucam cu mingea în curte și pe acolo. Tata, văzând lucrurile astea, a încercat să mă ducă să continui într-un mediu bun. Am avut noroc de un antrenor foarte bun, am colaborat cu dânsul vreo cinci ani și după pot să zic domnul Hagi m-a motivat foarte bine. Tot timpul a avut așteptări mari de la mine și asta m-a motivat: să pot să ajung să-l mulțumesc. Am muncit foarte mult. M-au ajutat și părinții. În sport, secretul e să muncești foarte mult. La Viitorul, e muncă foarte multă. Altfel nu luam campionatul.


„Vezi, a luat Viitorul campionatul când ProSport împlinește 20 de ani!”

Evenimentele de zi cu zi din viața lui Nedelcu au început să se deruleze pe repede înainte. Locul lui Răzvan Marin la Viitorul a fost luat de Nedelcu, în noiembrie 2016 a debutat în naționala României în înfrângerea din amicalul cu Rusia, scor 0-1, a câștigat campionatul pe 13 mai 2017, ca mai apoi să fie asaltat de oferte. Toate aceste evenimente s-au derulat în doar șase luni de zile. 

Ai debutat la naționala României la 19 ani, în înfrângerea cu Rusia, dar atunci ai venit de pe bancă. În curând vom avea șanse să vedem doi fotbaliști crescuți de Hagi care să joace la mijlocul terenului? Mă refer la un cuplu Răzvan Marin – Dragoș Nedelcu.
E devreme, nu pot să mă gândesc să joc din start titular. Mă gândesc să joc cât mai bine aici și după vedem ce o să fie și la națională. Trebuie să-mi fac treaba aici cât mai bine și domnul selecționer va avea ochi și pentru mine, dacă îmi voi fac treaba și aici.

Din punct de vedere al calităților fotbalistice, ce ai împrumuta de la Hagi?
Bine, ce are el nu cred că o să mai aibă nimeni prea curând. Sincer, aș împrumuta ambiția. E foarte ambițios. Mi-aș dori să fiu ca el, să pot s-o iau de la început, după un eșec. N-am mai întâlnit la nimeni așa ceva. Tot timpul, indiferent că ai câștigat sau ai pierdut, el o ia de al capăt. Vrea să fie din nou cel mai bun. A doua zi e motivat poate chiar mai motivat. Ne spune: Cunoști ce ai făcut bine. Eu trebuie să-ți arăt ce ai făcut greșit. Avantajul mare e că lucrăm cu el.

Cum e să-l superi pe Hagi?
E foarte urât. E nașpa senzația. Îl dezamăgești. E foarte urât când îți dai seama că-l superi pe el. Dar seara e trist, iar după o luăm de la capăt. Ă‚sta e avantajul în fotbal, că poți s-o iei de la capăt.

În cadrul Academiei se face fotbal, dar și școală.
Proiectul de aici e unic. Sigur e singura academie care produce fotbaliști atât de mulți. Alta nu cred că mai e în România.


Încă o premieră în viața lui Nedelcu. La 20 de ani a cucerit titlul și a dat de carnet

Ai avut vreun moment de cotitură până la 20 de ani?
Am avut odată probleme cu spatele. Am fost la un doctor, nu mi-a dat vești prea bune, dar am muncit și am revenit. Bine… sunt slab, dar sunt înalt. E nativ. Așa e construcția mea, așa sunt și părinții mei.

Se spune că asta e cea mai frumoasă vârstă, e vârsta la care poți face orice și te poți distra. Dragoș Nedelcu ce face în timpul său liber?
Merg foarte de la film. Ascult muzică. Sunt chestii pe care le face fiecare adolescent. Sincer, îmi place foarte mult să merg cu mașina. Am luat carnetul de puțin timp.

Ai o nouă pasiune acum.
Da, așa e la început. Vrei să conduci tot timpul. Când te obișnuiești nu cred că mai e la fel. Merg foarte des la film cu mașina. Asta îmi place să fac: să merg la cinema și să mă relaxez. În rest ies în oraș, mănânc. Când mai am două, trei zile libere ies seara prin oraș. Lucruri pe care le face orice adolescent. Dar asta cu ieșitul se întâmpă foarte rar.

Care sunt următorii pași?
Pe teremen scurt, vreau să ajung cu Viitorul într-o competiție europeană, vreau să ajung în grupele Ligii Campionilor. Pe termen lung, să ajung într-un campionat din afara țării și să demonstrez că pot juca și acolo.

„La mulți ani ProSport! Sunteți de-o seamă cu mine. Sper să ne auzim și peste 20 ani la următoarea aniversare”

Citește vineri, în episodul al treilea al campaniei 20 pentru 20, povestea unui baschetbalist român.

#romaniaeprosport #20pentru20

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×