Gabriela Ruse s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Roma

Redactor:
Andrei Pal
Gabriela Ruse s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Roma
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse, locul 312 în clasamentul WTA, s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului ITF de la Roma (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari.

Ruse a învins-o, scor 6-2, 6-2, pe Katarzyna Piter (Polonia, 218 WTA), după o oră și 10 minute de joc. Ruse a avut nevoie de două break-uri, venite în game-ul trei (2-1) și game-ul cinci (4-1), pentru a-și trece în cont primul set. Românca a servit consolidat pe toată durata actului de debut și a închis setul după 29 de minute, scor 6-2.


În actul secund, sportiva română și-a pierdut serviciul chiar în debut, însă a reușit să egaleze imediat și să preia conducerea (2-1). A urmat o serie de patru game-uri în care cele două sportive au mers cap la cap cu serviciul, iar, în game-ul opt, Ruse a și-a cedat din nou serviciul, fiind egalată la patru. Imediat, românca a reușit din nou să câștige contra serviciului și să preia conducerea, iar, in final, s-a impus, scor 6-4, după 41 de minute.


În turul următor, Gabriela Ruse o va întâlni pe rusoaica Viktoria Kamenskaya, locul 203 în ierarhia mondială.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare gravă la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu insecticid
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare…
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul ştia că are virusul. Ce pedeapsă riscă
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul ştia că are virusul. Ce…
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar român!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar…
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Marea actriță a României s-a stins. Doamna noastră a tras cortina
Marea actriță a României s-a stins. Doamna noastră a tras cortina
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul.
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Primul interviu cu George Maior de când a plecat de la SRI. Ce ne așteaptă dacă Trump iese președinte în SUA
Primul interviu cu George Maior de când a plecat de la SRI. Ce ne așteaptă dacă Trump iese președinte în…
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×