Iuliu Mureșan susține că a ajuns la o înțelegere și cu Dan Nistor (29 de ani), după ce negocierile cu Dinamo au fost încheiate cu succes. În schimbul lui Nistor, în Ștefan cel Mare va ajunge Nascimento (22 de ani).
Este oficial, Dinamo și CFR Cluj au făcut schimbul Nistor – Nascimento. Cele două cluburi s-au înțeles încă de acum două zile, dar lipseau acordurile jucătorilor. Iuliu Mureșan susține că aceștia au oferit un răspuns pozitiv, după o rundă de negocieri purtată joi seară.
„S-a făcut schimbul. Cu Dinamo ne-am înțeles de două zile, dar aseară ne-am înțeles cu jucătorul și cu impresarul lui. Dinamo s-a înțeles cu Nascimento, noi ne-am înțeles cu Nistor. El va avea sâmbătă o nuntă la Cluj și va rămâne la noi. Aveam nevoie de un jucător ca el, trebuie să avem mai multă calitate acolo, la mijloc”, a declarat Iuliu Mureșan.
CFR Cluj ar putea bifa și la capitolul plecări. Doi jucători au oferte, iar Iuliu Mureșan spune că este dispus să-i lase să plece, dacă oferta îi va îndeplini așteptările: „Avem ofertă pentru doi jucători, de care ne putem lipsi. Nu pot să spun acum, să vedem dacă se vor concretiza discuțiile”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER