Suporterii dinamoviști au avut de o vară dezamăgitoare. Formația roș-albă a încercat în perioada de transferuri să-i aducă pe Bokila, Eric sau Albin, însă niciunul dintre acești fotbaliști nu a mai ajuns sub comanda lui Cosmin Contra.
Acum, dinamoviștii speră să-l convingă pe Paul Anton să se întoarcă la Dinamo, însă și această mutare are șanse mici să se concretizeze. Getafe nu mai dorește să-l păstreze pe mijlocașul român și pentru sezonul următor, dar fotbalistul își dorește să-și găsească un alt angajament în Spania.
Suporterii lui Dinamo, deranjați de modul în care s-a comportat conducerea clubului în perioada de mercato, au ales un mod inedit de a-i ura „Casă de piatră!” lui Paul Anton. Au vandalizat intrarea în complexul din „Ștefan cel Mare”.
„Felicitări Paul Anton, te așteptăm ACASĂ‚!”, a fost mesajul care a însoțit postarea de pe pagina de Facebook ‘Peluza Catalin Hildan-Dinamo’.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER