FC Voluntari a câștigat două trofee în doar câteva luni. Ilfovenii au câștigat Cupa României, iar duminică seară au triumfat și în Supercupă după ce au învins Viitorul.
Dan Leasă, managerul general al celor de la Voluntari, spune că echipa condusă de Niculescu nu își propune obiective prea îndrăznețe pentru sezonul ce stă să înceapă. O clasare mai bună decât cea din stagiunea viitoare ar reprezenta o performanță acceptabilă pentru Voluntari, clasarea între primele șase echipe ale campionatului nefiind un obiectiv.
Oficialul Voluntariului a punctat și că echipa din Ilfov are un proiect serios, academia proprie fiind una dintre realizările cu care autoritățile se mândresc. De altfel, Leasă este de părere că academia de la Voluntari se poate compara cu cea de la Viitorul.
„Suntem foarte bucuroși, dar și foarte obosiți. Eram pregătiți pentru a juca aceste meci mai târziu, dar iată că am scăpat cu bine din acest mic război. La ce se întâmplă în fotbalul românesc, se poate întâmpla orice. Ar fi păcat să se rejoace Supercupa, noi respectăm ce a făcut Hagi, iar Viitorul este campioana României.
Niculescu este corect, are curaj să le spună tuturor în față ce crede. Eu l-am propus pe Niculescu la Voluntari, e un ‘pariu’ al meu se poate spune. Noi am avut cel mai mic buget din România, în jur de 2 milioane de euro. Se păstrează bugetul și pentru acest sezon. Pe noi ne dezavantajează acea ordonanță pentru că la Voluntari nu se investește doar în fotbal, se investește în toate ramurile sportive. Noi ne axăm foarte mult și pe Academia noastră, dar nimeni nu ne laudă și pe noi. Se vorbește doar de Academia lui Hagi. Aseară au jucat cele mai bune academii de fotbal din România.
În anii în care Voluntari încurcă FCSB, FCSB pierde campionatul. Cu toate discuțiile ca Voluntari este echipa a doua a lor, i-am încurcat mai mereu. Visul cel mai mare este să bat FCSB, să-i încurc, sunt rapidist„, a declarat Dan Leasă la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER