Curtea de Apel a dat decizia în care Cristi Borcea a fost acuzat într-un dosar cu retrocedări ilegale în Constanța. Radu Mazare, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare

Curtea de Apel a dat decizia în care Cristi Borcea a fost acuzat într-un dosar cu retrocedări ilegale în Constanța. Radu Mazare, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat, luni, la patru ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat, alături de alți funcționari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Cristi Borcea a fost achitat. Decizia instanței a venit după nouă ani de procese și alte opt amânări consecutive de pronunțare a unei sentințe.

Curtea de Apel București (CAB) a decis și ca fostul edil să nu aibă voie să fie ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și nici să nu ocupe o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În același dosar a fost condamnat și fostul șef al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.

Alți șapte funcționari din cadrul Primăriei Constanța au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Este vorba despre Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica, Cristian Talpău, Nora Alina Chircă, Georgică Giurgiucanu și Emil Dragoș Săvulescu.

În cazul a doi inculpați, instanța a stabilit că a survenit decesul, motiv pentru care a încetat procesul pe numele lor.

Ceilalți 24 de acuzați din acest dosar au fost achitați de Tribunalul București. Între aceștia se numără și Cristian Borcea.

Prin decizia de luni, instanța a desființat mai multe înscrisuri ale Primăriei Constanța.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la instanța supremă.

Fostul primar Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, într-un dosar privind atribuirea nelegală a unor terenuri, în care este acuzat alături de 36 de persoane, între care Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, foști și actuali funcționari din Primăria Constanța și din Oficiul de Cadastru, mandatari și notari publici.

Cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptățite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competența de soluționare a cererilor de restituire, întinderea suprafeței revendicate. Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanța, potrivit DNA.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×