Simona Halep a revenit în țară după ce a fost eliminată de Konta, în sferturi la Wimbledon. Sportiva de 25 de ani spune că nu este o tragedie că a fost eliminată și așteaptă cu nerăbdare turneul de la US Open. Halep a fost așteptată cu flori la aeroport.
Halep a părăsit în sferturi turneul de la Wimbledon, după ce a fost învinsă în trei seturi de Johanna Konta. Simona spune însă că n-a făcut o tragedie din asta, deoarece în față ani buni în care poate câștiga un turneu de Grand Slam: „Mă simt foarte bine, mă bucur că sunt sănătoasă. Mai am mulți ani în față, așa că nu sunt tristă că nu am reușit acum. Sper că voi reuși […] Acum mă voi odihni puțin, simt o oarecare oboseală. Însă asta îmi este meseria, iar acum sunt nerăbdătoare să joc în America”, a declarat Halep la revenirea în țară, potrivit Sport.ro.
Tenismena născută în Constanța a vorbit și despre ultimul punct din meciul cu Johanna Konta, când un spectator a strigat din tribune. Arbitrul a lăsat însă jocul să continue și Konta a câștigat: „Am crezut că se va repeta acel punct din final, așa au crezut mulți, dar dacă arbitrul a decis asta, nu am avut ce să fac”.
Halep spune că se bucură că Johanna Konta a fost eliminată în semifinale de Venus Williams: „Mă bucur că a câștigat Venus, este incredibil ce face ea la 37 de ani”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER